Intre vise

Se canta rock in Romania, si inca la ce nivel si in 2008, 2009…si am speranta ca se va canta si in continuare…pe latura de rock progressiv exceleaya Celelalte Cuvinte, care in 2008 au lansat albumul “Stem”…LONG LIVE CELELATE CUVINTE!

Versuri:

Vreau cu zorile
Nedormite visele sa le pierd
Si durerile sa le sterg
Ma ridic si plec unde lacrimile trec
Si apoi, nu ma mai uit inapoi

Nu e lumea cum era
Nu e nimeni sa mai vrea
Un erou necunoscut
In lupta cu el insusi disparut

Nu e lumea cum era
Nu e nimeni sa mai vrea
Un erou necunoscut
In lupta cu el insusi disparut

Numai ce mi-au fost
Temnita-mplinirile si-adapost
Nmagirile fara rost

Ei ma las precum
Suie-n asfintit un fum
Dus de vant
Nu ma intorc pe pamant

Nu e lumea cum era
Nu e nimeni sa mai vrea
Un erou necunoscut
In lupta cu el insusi

My Sharona

Hammerfall trupa aia care canta despre dragoni si sabii? da chiar ei au realizat pe noul album (pe care il consider groaznic) un cover ffff neasteptat…trupa ce a cantat prima data My Sharona se numeste The Knack (1979)…

merita audiate ambvele variante…au cantat-o Nirvana la un moment dat…

Versuri:

Ooh my little pretty one, pretty one.
When you gonna give me some time, Sharona?
Ooh you make my motor run, my motor run.
Gun it comin’ off the line Sharona
Never gonna stop, give it up.
Such a dirty mind. Always get it up for the touch
of the younger kind. My my my i yi woo. M M M My Sharona…

Come a little closer huh, ah will ya huh.
Close enough to look in my eyes, Sharona.
Keeping it a mystery gets to me
Running down the length of my thighs, Sharona
Never gonna stop, give it up. Such a dirty mind.
Always get it up for the touch
of the younger kind. My my my i yi woo. M M M My Sharona…

When you gonna give it to me, give it to me.
It is just a matter of time Sharona
Is it just destiny, destiny?
Or is it just a game in my mind, Sharona?
Never gonna stop, give it up.
Such a dirty mind. Always get it up for the touch
of the younger kind. My my my i yi woo. M M M My Sharona…

si originalul..care va place mai mult?

Politist adjectiv

Acest articol nu trebuie privit ca o critica de film pentru ca nu am pregatirea si nici competenta de a face asa ceva.

De cand am auzit ca apare un al doilea film al lui Corneliu Porumboiu am zis ca trebuie neaparat sa merg la cinematograf. Asa ca, ieri impreuna cu Ionut, colegul meu (chiar daca s-a terminat facultatea tot coleg ramane) am hotarat sa mergem sa il vedem la cinema Studio. Povestea filmului e foarte simpla, anume ca un politist urmareste un licean ce este suspectat de a fi traficant de droguri, dar constiinta il impiedica sa il aresteze. Cristi, interpretat de Dragos Bucur cauta sa plaseze vina oriunde, dar nu in curtea adolescentului, considerand ca ii va distruge viata daca il va “turna”. Este convins pana la urma de comandantul de la politie, printr-o demonstratie logica bazata pe definitii de dictionar sa ii organizeze liceanului un flagrant. Seful politiei utilizeaza ca instrument al demonstratiei DEX-ul, pornind de la “constiinta” si mergand pana la “politist”.

Aparent ati spune ok si ce e asa grozav la acest film?

Tehnica de a urmari personajele pana si in momentul in care sorb cu pofta dintr-o ciorba, analizarea versurilor unui cantec la nivel de simbolica universala, articole de ziar referitoare la cum se bea sau dimpotriva cum nu se bea un ceai toate fac parte din arsenalul umoristic si de compozitie al lui Corneliu Porumboiu…

Pentru publicul de tip box-office american filmul nu va prezenta interes…insa pentru un public educat un astfel de film valoreaza foarte mult…au stiut francezii ce premiaza.

PS: Domnule Adrian Porumboiu lasati domne fotbalul..sponsorizati mai multe filme ca acesta…Corneliu e liderul unei generatii de regizori, merita mai mult!

recenzia mea la albumul Black Clouds and Silver Linings

Datorita faptului ca parerea mea nu coincide cu cea a adminilor site-ului metalfan.ro, aceasta recenzie nu va aparea pe site…nimic nu ma impiedica sa o public aici:

TRUPA:  Dream Theater
ALBUM:  Black Clouds and Silver Linings
FORMAT: CD
DATA APARITIEI: 23.06.2009
CASA DISCURI: Roadrunner Records

Este foarte greu să scrii despre un album Dream Theater fără să te loveşti de clişee sau să cazi în extrema laudativă. Sunt puţini cei care consideră că ultimele 3 albume, inclusiv acesta sunt superioare celor vechi, precum “Images and Words” sau “Train of Thoughts”. Printre ei mă includ şi eu. Este foarte greu să supravieţuieşti ca trupă la un nivel atât de înalt mergând contra curentului. Şi totuşi Dream Theater cântă în 2009 mai bine decât niciodată, iar la nivel compoziţional, John Petrucci şi Mike Portnoy au depăşit de multă vreme limita umană, muzica lor venind de undeva din altă galaxie.

Ultima realizare a trupei, “Black Clouds and Silver Linings” a fost produsă de Mike Portnoy şi John Petrucci şi mixată de Paul Northfield. Albumul există în trei variante: CD, dublu vinil şi un Box Set de 3 CD-uri.

Această ediţie specială include pe primul disc cele 6 piese. Pe al doilea disc regăsim o serie de cover-uri între care se remarcă piesa „To Tame a Land” a celor de la Iron Maiden, o altă piesă venită din altă lume (Frank Herbert –Dune). În sfârşit, al treilea CD conţine variantele instrumentale ale pieselor de pe primul CD.

“ A Nightmare to remember” piesa care deschide în forţă albumul, este practic o definiţie a rock-ului progressive . Dacă cineva m-ar întreba ce înseamnă progressive rock în 2009, cu siguranţă i-aş spune “A Nightmare to remember”. Solo-urile de clapă marca Jordan Rudess intercalate cu solo-urile ce chitară ale inconfundabilului John Petrucci se îmbină excelent cu riff-urile agresive şi cu ritmurile de tobă extrem de rapide. Deşi piesa durează peste 16 minute, cursivitatea ei o face extrem de digerabilă pentru cineva deja familiarizat cu albume precum „Systematic Chaos” (2007) sau „Octavarium” (2005).

Cea de-a doua piesă, „A Rite of  Passage” , lungă şi ea de peste 8 minute îmi aminteşte de perioada „Metropolis II”, mai precis de piesa „Home” prin ritmul oriental, dar şi prin solo-rile de clape, completate perfect de pasajele lui James LaBrie. Ceea ce vor să ne transmită Dream Theater este că singurul cuvânt pe care nu îl cunosc este compromisul.

După audierea primelor două piese era absolut necesar ca şi James LaBrie să iasă la rampă cu o piesă construită special pentru vocea sa, şi anume. „Wither”. Este piesa mea preferată de pe acest album deoarece are ceva clasic, pur şi se pretează a fi ascultată la nesfârşit. Se leagă iarăşi de creaţii vechi ale trupei precum “Another day” sau “Anna Lee” făcând trecerea spre ultima piesă din capodopera numită „Twelve Steps” din care mai fac parte „The Glass Prison”, This Dying Soul”, „The Root of all Evil” şi „Repetance”.

Piesa a patra, „The Shattered Fortress” este practice un fel de ars poetica pentru Dream Theater, fiind o melodie împărţită în 3  acte: “X.Restraint”, “XI.Receive”, “XII. Responsible”.

“The Best of Times” reprezintă iarăşi o capodoperă genului progressive datorită trecerilor extrem de surprinzătoare de la pasaje lente spre solo-uri de clapă şi de chitară aproape perfecte. Această piesă îmi dă acel sentiment că în studioul de înregistrare al trupei nu se compune, ci piesele vin dintr-o lume necunoscută muritorilor de rând, care însă au privilegiul de a asculta aceste creaţii ce sunt pe departe cele mai bune din rock-ul progresiv actual. În această piesă se remarcă pentru a nu ştiu câta oară cât de important este James LaBrie în angrenajul Dream Theater, Tot piesa “The Best of Times”, prin părţile de clapă ale lui Jordan Rudess este cea care realizează imagini prin sunetele claviaturii sale. Finalul piesei îi aparţine lui John Petrucci, care ne gâdilă auzul cu acorduri calme, desprinse şi ele dintr-o altă lume.

Ultima piesă de pe album, “The Count of Tuscany”  este şi cea mai lungă având o durată de aproape 20 de minute. Este piesa care reuneşte majoritatea elementelor ce au făcut din Dream Theater o formaţie mai apropiată de trupe precum Pink Floyd sau Porcupine Tree decât de sonorităţile de metal clasice. Regăsim la nivel simbolic atât lumina cât şi întunericul, calmul cât şi furtuna, dar şi tăcere alături de strigăt. Unele pasaje par desprinse dintr-o demonstraţie matematică, în care Portnoy şi colegii lui vor să arate că pe lângă imaginaţie, conceperea la nivel cognitiv a unei piese poate aduce rezultate excepţionale. Partea finală a piesei aminteşte izbitor de ultimul album al celor de la Pink Floyd, „The Division Bell” (1994) prin consistenţa dar şi prin versurile în care Dream Theater îşi asumă ce au realizat până acum: „Of course you’re free to go/ Go and tell the world my story/ Tell them about my brother/ Tell them about me/ The Count of Tuscany”.

Polaris

Cu toate ca plecarea lui Timo Tolki ar fi putut sa lase o gaura imensa pentru Stratovarius, ultima realizare a finlandezilor nu arata deloc rau…ba din contra suna foarte bine…pentru azi propun audierea piesei “Somehow Precious”

Versuri:

Yesterday seems so far away
Some projection in a dream
Sweaty sheets, I am back to reality
I woke up to my own scream
All the bad things that were said
Will not leave me be
I need to get them out of my head

What have I said, what have I done
Can I have another chance
Where has it led, no one has won
Give me a glance, don’t deny
That I am somehow precious to you

And today I still feel the same
Even though you are so near
I try to talk,
My lips are whispering out your name
But the words just seem to disappear
All the bad things that are said
Will not leave me be
Once again I am all alone in my bed

What have I said, what have I done
Can I have another chance
Where has it led, no one has won
Give me a glance, don’t deny
That I am somehow precious to you

What have I said, what have I done
Can I have another chance
Where has it led, no one has won
Give me a glance, don’t deny
That I am somehow precious to you
That I am somehow precious to you

Wither

Dupa o pauza obiectiva cauzata de febra Manowar revenim cu piesa zilei in formatul clasic…astazi ma voi opri asupra ultimului album Dream Theater…tipii astia sunt din ce in ce mai buni, si parca numarul fanilor devotati se reduce…pare o chestiune ce tine de invers-proportionalitate…calitate->fani putini dar devotati. Albumul a aparut in 2009 si se numeste Black Clouds And Silver Linings…sunt singura trupa mare pe care imi doresc sa o vad…am vazut pana acum Iron Maiden, Metallica, Manowar, Anathema, Lake of Tears, Phoenix (in formula cu Baniciu) si Colibri (chiar daca in cele 3 entitati separate si anume, Vintila, Baniciu si Pittis-RIP). Din topul 8 last.fm doar Dream Theater mai e pe lista mea…poate la anul!

Verusri:

Let it out, let it out
Feel the empty Space
So insecure find the words and let it out

Staring down, staring down
Nothing comes to mind
Find the place turn the water into wine

But I feel I’m getting nowhere
And I’ll never see the end

So I wither
And render myself helpless
I give in and everything is clear
I breakdown
And let the story guide me

Turn it on
Turn it on
Let the feelings flow
Close your eyes
See the ones you used to know

Open up open up
Don’t struggle to relate
Lure it out
Help the memory escape
Still transparantness consumes me
And I feel like giving up

So I wither
And render myself helpless
I give in
And everything is clear
I breakdown
And let the story guide me

I wither
And give myself away

Light reflections on the page
The worlds want to create

I drown in hesitation
My words come crashing down
And all my best creations
Burning to the ground

The final staring over
Leaves me paralysed
Tear it out again
Another one that got away

I wither
And render myself helpless
I give in
And everything is clear

I wither
And render myself helpless
I give in
And everything is clear
I breakdown
And let the story guide me
I wither
And give myself away

Light relflections on the page
The worlds want to create
The worlds which you create

Let it out let it out

America mea

Asa isi intituleaza Cristian Parvulescu editorialul de astazi din Cotidianul…un articol plin de substanta si de istorie…Mai jos aveti link-ul spre acest articol. Cartea de astazi aparuta impreuna cu ziarul la editura Univers si cu sprijinul companiei aeriene Blue Air apartine autorului britanic Jerome K. Jerome si se numeste “Trei intr-o barca”.

america_mea-91100.html

intamplari interesante la Manowar

Acest articol porneste sub auspiciul unei chestii aproape incredibile, care este si lait-motivul acestui articol…

O poza..aparent obisnuita..dar oare ce poate insemna o poza intre alte sute de miliarde? ce poate insemna un blit intre sute milioane de alte blituri? Sa va povestesc!

Despre concertul propriu-zis v-am povestit ieri in: cronica-de-concert-manowar

Am plecat pe la 15 de acasa cu gandul sa prindem cat mai mult din festival. Drumul nu a durat decat vreo ora, traficul fiind surprinzator de aerisit. Niciun conflict, nici macar un cocalar in metrou care sa zica “cine e ma si manouar astia?”.

Drumul de la intrarea in complex pana la scena este mai lung de un kilometru asa ca am facut cateva popasuri (eu si fratele meu). Primul popas a fost la standul de tricouri, care era gol. Celebrii body-guarzi s-au uitat urat la mine cand am pozat standul respectiv, asa ca nu am mai insistat cu pozele.

A urmat o opriere la standul Romtelecom, unde am jucat tenis pe Wii…o experienta interesanta, in care fratele mai mare s-a impus cu 2-1 la game-uri dupa o revenire senzationala de la 0-40 in game-ul inaugural.

Dupa vreo 10 minute de tenis la cel mai inalt nivel, ne-am indreptat spre scene…pe scena Ciuc au evoluat trupele romanesti…am urmarit atent fiecare piesa impreuna cu aparatul meu…pana acum nimic neobisnuit, fapt normal cand muzica te incanta nimeni si nimic nu te poate distrage…

Primul eveniment cu adevarat notabil pentru mine a fost dupa recitalul TROOPER, cand am ramas sa schimb doua vorbe cu Balauru’…el pe scena eu la gard…intre noi zona fotografilor si a garzilor de corp. Spre finalul discutiei, care nu a durat decat 1 minut, Balauru mi-a aruncat setlistul trooper, care insa a cazut in zona interzisa, zona celor cu muschi…primul dintrebody-guarzi a refuzat sa imi dea hartia, probabil asteptandu-se la ceva cascaval ( tati’ nu canta madonna si plus ca e si criza), iar al doilea a zis o vorba pentru care ii voi aprinde de fiecare data o lumanare la biserica: “ce-ai ma?” si mi-a intins bucata de hartie fara sa astepte ceva deosebit de la mine…in euforia respectiva devenisem ciudat de incordat, fapt observat si de fosta mea colega de la partid, Mihaela cu care m-am intalnit intamplator in drumul meu fara sfarsit catre buda…

M-am intalnit apoi cu Raluca, amica mea doctor in matematica, care nu m-a recunoscut cu noul look …de asemenea am dat si de Dan, Irina si Alin cu care am schimbat cateva pareri care involuntar au alunecat catre jocul nostru preferat Footstar.

Spectacolul se muta pe cealalta scena, asa ca a trebuit sa trec in zona aferenta lui, zona A in care aveam biletul…

Desi, ieri i-am criticat pe Holyhell pentru prestatia jenanta azi le multumesc ca mi-au facut concertul mai interesant…pai cand iti canta moni ce poti face ca sa nu te plictisesti? te plimbi si faci poze…la un moment dat m-am oprit sa trag un cadru..a urmat un minut foarte ciudat, un minut al naibii de lung din care nu am inteles nimic…o domnisoara simpatica, spontana si plina de imaginatie se agatase de tricoul meu (WTF?). dupa ce a trecut acel minut de confuzie am inteles ce vroia…o poza cu spatele tricoului meu Manowar- Kingdom of Steel…de fapt doar cu numele trupei…dupa acest eveniment i-am intins mana prezentandu-ma, iar ea a spus ceva…nu am auzit ce, dumirindu-ma mai apoi…m-am retras din grupul lor, intalnindu-ma iarasi cu Raluca pentru a vedea concertul Manowar mai de aproape (ca doar de nu am venit la opera ).

Gasindu-mi loc undeva in stanga scenei impreuna cu Raluca si cu amicul ei (imi scapa numele) ma pregateam sufleteste….cand apare din nou misterioasa fata…de data asta era liniste si am putut sa spun ceva si sa fiu auzit: “Ma urmaresti”?…raspunsul a fost nu, iar eu am continuat cu replica “Nu ti-am retinut numele”. “pai nici nu ti l-am spus”…atunci am aflat ca se numeste Marina…imediat s-au trezit ca din secole de tacere radacinile mele basarabene…intr-adevar, draguta domnisoara era de peste Prut. Si asa am stat de vorba pana a inceput concertul, afland despre ea ca a terminat masteratul la Chisinau in matematica si ca pleaca pentru studii de doctorat in Austria…m-am prezentat si eu pe scurt, si pana la urma a inceput concertul pe care il asteptam cu totii. distrugerea generatoarelor ne-a dus catre alte discutii si mi-am dezvaluit numele, care probabil la momentul acela nu conta deloc pentru mine…dar niciodata sa nu te pui cu matematicienii sau cu oamenii de stiinta…ah si sa nu subevaluezi puterea internetului. Atunci i-am promis ca la finalul concertului o sa ma dezbrac de tricou ca sa poata face o poza cu el…acest fapt nu am reusit sa il duc la bun sfarsit, deoarece nu ne-am mai gasit la sfarsitul concertului…cautarea unui fir de par intr-o mare involburata…Marina a plecat la un moment dat al grupul ei, ultimul meu gest fiind acela de ai saruta mana, gest parca cazut de undeva din epoca romantica…

Tot langa mine se aflau si cativa straini inalti si solizi. Sa ma imprietenesc cu ei a fost o idee grozava…doua motive: protectie anti pogo si poze mai reusite de la 1,90 inaltime. 3 erau americani, 2 pe 2, unul dintre ei fiind un fel de rockpedia, fapt ce a condus la discutii interminabile despre trupe foarte putin cunoscute in afara rock-ului, precum Agalloch sau Katatonia. De asemenea, in spatele meu se afla un cuplu de olandezi extrem de inalti si ei, la care am apelat pentru poze.

La sfarsitul concertului am facut poze cu americanii sudisti, o poza pe care o voi pastra cu bucurie in arhiva personala.

si am asteptat-o pe Marina…n-a mai venit…ramasese doar o poza, pe care  inspirat o facusem in pauza cauzata de defectarea generatorului.

Dupa ce eu si fratele meu ne-am indreptat agale spre iesire am dat peste o alta raritate: un ofiter de politie rocker! da domne, exista si astfel de oameni. fiind la casa presei libere cautam un taxi pentru a ajunge in Heaven and Hell (bar de rock), insa acesta intarzia sa apara. impreuna cu doi clujeni ne-am urcat in masina de politie, care ne-a lasat aproape de bar, la piata victoriei. Dupa cum a spus domnul ofiter “sa fie prima si ultima data cand mergi cu masina politiei”…intr-adevar, dupa cum ma stiti sunt o persoana linistita care nu a avut de a face cu politia, si de aceea ineditul situatiei m-a amuzat si bucurat in aceeasi masura. am ascultat in cele 10 minute ale drumului Pantera si Metallica.

Ajunsi si HH am stat la vorba cu alte persoane care fusesera la concert pe teme muzicale, insa oboseala isi spusese cuvantul, iar la ora 3:15 am plecat cu un taxi catre casa…

7 iulie 2009: O poza..aparent obisnuita..dar oare ce poate insemna o poza intre alte sute de miliarde? ce poate insemna un blit intre sute milioane de alte blituri?

comment pe blog: un raport special pt Andrei:)) de la Marina…in aceste lucruri  sta puterea memoriei, dar si a internetului…comunicare fara frontiere…cine stie, Marina, intr-o zi poate imi voi duce promisiunea la bun sfarsit!

Thunderstorm

piesa zilei e filmata cu canon A590 IS, proprietate personala…:P

Ultimul drum..calitatea sunetului nu e grozava, dar gestul conteaza, nu?

Versuri:

I. In toiul noptii te-nfioara
Ganduri ce de mult le-ai uitat
In mintea ta va arde frica
Si-n iad sufletul tau blestemat
Cu pasi grei te-ndrepti spre pragul
Cu-al ingerilor sange patat
Cu ochii stinsi in resemnare
Pledezi in fata lor vinovat

Refren: Ultimul drum, o ultima seara
Mai e oare timp pentru inca o tigara
Cand fumul se stinge
Sufletul tau va pleca
Departe de fiinta ta

II. Strigai cand priveai spre cer
La ingerii ce te-au renegat
Dar nu te teme
Pentru tine acolo jos e-un loc rezervat
Cu pasi grei te-ndrepti spre pragul
Cu-al ingerilor sange patat
Cu ochii stinsi in resemnare
Pledezi in fata lor
Cu pasi grei te-ndrepti spre pragul
Cu-al ingerilor sange patat
Cu ochii stinsi in resemnare
Pledezi in fata lor vïnovat

Refren:….

cronica de concert Manowar

In ziua in care Federer juca a 7-a finala consecutiva la Wimbledon, eu si fratele meu ne indreptam spre complexul Romexpo ca sa vedem poate cel mai asteptat concert din vietile noastre…Manowar…Kings of Metal..Gods of Heavy Metal si cum mai vreti sa-i numiti.

Prima trupa pe care am apucat sa o vad mi s-a parut o combinatie ciudata, expresiva, neobisnuita, dar si consistenta pe alocuri. Avand accente pornind de la jazz si mergand pana la death metal, cu popasuri prin progressive, speed si thrash-metal, Nexus au sunat destul de bine pentru ora 16:30. O trupa cu versuri in engleza, cu un solist carismatic, dar si cu chitarist ce semana leit cu Kirk Hammett. Acord trupei Nexus nota 7 pentru ca au cantat devreme si pentru ca apreciez tot ce inseamna rock romanesc de calitate. Cand ma refer la rock romanesc de calitate exclud automat death si black…[sorry dudes]

Dupa Nexus, au urmat probabil a doua trupa ca valoare din heavy-metalul romanesc [parere personala], numitii Thunderstorm. Canta heavy, canta in engleza. Din pacate nu le stiam cantecele, si tot asteptam sa cante “Ultimul drum”. Probabil ca ei au beneficiat de cel mai bun sunet dintre toate trupele prezente la After Shock, iar bassistul Pascu a facut un show formidabil…Poate reusesc sa dau de el sa ii trimit o parte din poze…Omul asta e un fel de Eddie van Halen ca si atitudine pe scena…e un om pozitiv, care traieste muzica. Thunderstorm merita o apreciere deosebita, iar nota mea este 9 mai ales pentru atmosfera calda pe care au transmis-o publicului.

A urmat pauza aferenta si trupa romaneasca pe care o respect si o iubesc in modul cel mai sincer: TROOPER. Baietii au cantat 11 piese printre care Nu mai conteaza, Doar a mea, Hei tu!, dar si clasicele de pe acum Amintiri, Tari ca muntii si Strigat. Ca de obicei Coiotul a excelat vocal, iar Balaurul pe chitara. din pacate chitara lui Laurentiu nu s-a auzit foarte bine. Astfel, dupa 50 de minute de concert in stil pur heavy metal, Trooper au fost singura trupa in afara de Manowar chemata la biss. Acest moment, savurat de public a reaprins in mine amintirea tepei AC/DC prin cantecul Highway to Hell. Problemele de sunet ma impiedica sa le dau nota 10, asa ca ma opresc la 9,50.

Toate aceste formatii, impreuna cu Ulytau au cantat pe o scena, in timp ce HolyHell si Manowar pe o alta scena.

HolyHell…o trupa de doi bani in 5 cuvinte. cand a intrat pe scena, solista am crezut ca o vad pe Monica Columbeanu. Reteta unei astfel de trupe: se ia o gagica beton (si asta este), se imbraca in pantaloni de piele si 4 tipi: 3 dubiosi, care sa nu se atinga de tanara duduie, si unul viril care sa fie in forma . Pe langa faptul ca tipa avea o voce discutabila pentru heavy metal, a mai masacrat si piesa lui Dio, Holy Diver. Peste 5 ani probabil nu va mai sti nimeni de ei…eu dxeja i-am si uitat. Un singur cuvant: nu meritau sa cante pe aceeasi scena pe care au cantat si Manowar. Nota 4!

Ne incalizeram suficient pentru a-i primi cum se cuvine pe Manowar…Inceputul a fost formidabil, si deja ma gandeam ca acest concert ma va impresiona mai tare decat Iron Maiden (august 2008). Cantecele curgeau , curgeau, curgeau si dintr-o data un generator se opreste din functionare…”Brothers of metal” e piesa pe care a cedat acel generator, care a mai aratat o data de ce nu revin trupele in tara noastra…sonorizari de rahat, organizatori de rahat. Si la a doua tentativa s-a intamplat acelasi lucru…problema nu se remediase si a urmat o noua pauza…alt generator…in total cele doua intreruperi au insumat 30 minute. Manowar a interpretat clasicele piese Heart of Steel, Warriors of the World (United), House of Death, Brothers of Metal, Kings of Metal.

Momentele pozitive ale concertului, in afara prestatiei trupei sunt discursul in limba romana al lui Joey de Maio de aproape 10 minute (lui Van Ghelie ii lua 20 ani sa il invete), solo-ul de bass exceptional al lui Joey, comunicarea cu publicul, dar si momentele amuzante in care Joey se tot lauda cu ce a facutManowar si nu au facut Metallica, Iron Maiden si Motorhead in Romania (poate iau murit laudatorii )

Momentele negative, caci au fost cateva, in afara generatoarelor ar fi chemarea pe scena a doua pitipoace, culmea si bulgaroaice ca nu aveam destule in tara, dar si oferirea premiului Ball of Steel organizatorului [in traduce libera coaie de otel]…cam ghei gest. De asemenea, pentru problemele create, nu neaparat din vina lor ar mai fi putut canta vreo 30 de minute. Au incheiat cu The crown and the ring.

Aceste momente ma fac sa consider inca cel mai bun concert metal la care am asistat, show-ul Iron Maiden de anul trecut. Nu-mi permit sa dau nota unei trupe ca Manowar.

Cred ca suficient, ca deja scriu de vreo 2 ore la articol

noi moduri de a face fata crizei

Sunt chestii de care m-am lovit recent…

* nu se mai fac abonamente la metrou decat la Unirii si Grozavesti…daca se inchideau casele la Universitate si Gara de Nord poate faceau economie la salarii…asa se face economie…de carton si hartie pentru fiecare cartela redusa cu 50% care nu se vinde…baieti sariti fara cartela, asa ii ajutam sa treaca mai usor de criza

*nu se mai scriu decat numele si initiala pe abonamente…e foarte scumpa o pasta de pix de 50 de bani…si un pix trebuie sa tina un an calendaristic, chiar daca e bisect.

* la Trooper,una dintre formatiile care au  deschis  Manowar nu s-a mai aruncat cu pene…cu un an in urma aceeasi trupa, in deschidere la Maiden a aruncat pe putin 50 de pene…totusi am facut rost de set-list-ul Trooper de la Balaur’

Ne-a lovit criza dragilor pe unde nu ne asteptam..revin mai pe seara cu o cronica de concert, dar si cu un articol paralel in legatura cu ce am facut eu la festival…

24 H pana la Manowar…

Piesa pe care am ascultat-o cel mai mult in ultimul an de la Manowar este Herz aus Stahl…

Ein Feuer brennt
1000 Meilen weg,
Zeig mir den Weg zum Ziel.

Ich reit’ Kometen,
Mein Weg ist lang und schwer,
Schweigen ist die schwerste Last.

Kaempf gegen die Welt,
Nimm alles, was es gibt,
Manchmal verlier auch ich.

Geboren um gegen den Wind zu gehen,
Geboren um zu verlieren,
Wohin ich geh’, geh’ ich allein.

Schlag’ die Schlacht,
Leb wie Du willst.
Ich kenn’ keine Not
Und keine Angst vor’m Tod.
Schlag’ die Schlacht,
Du hast die Wahl,
Ich hab’ ein Herz aus Stahl.

Geh den Weg nur vorwaerts,
Lasse nichts zurueck,
Es gibt nur eine Chance.

Die jetzt lachen und sich freu’n,
Werden es noch seh’n,
Sie werd’n wie Schnee vergeh’n.

Wir werden geh’n als ein starkes Heer,
Sie beugen das Haupt,
Ihr Mut geht dahin.

Dann lachen wir, vorbei die Qual
und seht das Herz aus Stahl,
zu hart fuer euch – zu hart fuer euch.

Schlag’ die Schlacht,
Leb wie Du willst.
Ich kenn’ keine Not
Und keine Angst vor’m Tod.
Schlag’ die Schlacht,
Du hast die Wahl,
Ich hab’ ein Herz aus Stahl.

Ich hab’ ein Herz aus Stahl.
Schlag’ die Schlacht,
Du hast die Wahl,
Ich hab’ ein Herz aus Stahl.

Schlag’ die Schlacht,
Leb wie Du willst.
Ich kenn’ keine Not
Und keine Angst vor’m Tod.
Schlag’ die Schlacht,
Du hast die Wahl,
Ich hab’ ein Herz aus Stahl.

Concertul Manowar are loc duminica 5 iulie 2009 in cadrul B’ESTFEST Aftershock cand pe scena vor mai evolua  trupele: HOLYHELL, TROOPER, ULYTAU, THUNDERSTORM si NEXUS