Feeds:
Posts
Comments

Am zărit lumina

Am zărit lumină pe pământ,
Şi m-am născut şi eu
Să văd ce mai faceţi.

Sănătoşi ? Voinici ?
Cum o mai duceţi cu fericirea ?

Mulţumesc, nu-mi răspundeţi.
Nu am timp de răspunsuri,
Abia dacă am timp să pun întrebări.

Dar îmi place aici.
E cald, e frumos,
Şi atâta lumină încât
Creşte iarba.

Iar fata aceea, iată,
Se uită la mine cu sufletul...
Nu, dragă, nu te deranja să mă iubeşti.

O cafea neagră voi servi, totuşi.
Din mâna ta.
Îmi place că tu ştii s-o faci
Amară.

În România zilelor noastre, noutăţile sunt prezentate cu fast şi bucurie. De fiecare dată când apare un săpun nou, fie el şi duru trebuie să ucidă instant bacteriile, să fie de cinşpe ori mai ieftin decât orice pată a concurenţei şi să îţi spele fundu’ acţionat dintr-o telecomandă cu baterii ce se încarcă de la soare. Din păcare, sau din fericire pentru grosul populaţiei, fiecare porţie de produs  proaspăt este mereu însoţită de ozânză, care ne este servită gradual. De la un vârf de spatulă, până la a-ţi umple cei 40 de mp ai garsonierei în care locuieşti.

Practic, pentru a metaforiza pâna la capăt, produsele noi, în majoritatea lor covârşitoare sunt ca porcii de 200 de kilograme, plini de grăsime. Dar patrupedele astea au un atu greu de combătut, şi anume  reuşesc o metamorfoza greu de anticipat: vânzătorul se va confunda mereu cu produsul. De aceea, când ajungi la raft şi cumperi fie un produs nou, fie un serviciu nou nu te vei întâlni cu porcul din imaginea de mai sus, ci, vei da peste o duduie despuiată sau peste un tânăr galant cu diplomatul la subraţ, jovial şi deschis a răspunde la orice întrebare.

Cu porcul, pe care îl voi numi în continuare Osânzel te întâlneşti pe parcurs. Acesta apare când te aştepţi mai puţin. Cumperi un televizor, se defectează după trei săptămâni, te înscrii la un program/curs şi îţi dai seama ulterior că nu poţi profesa în respectivul domeniu, dar măcar ţi-ai potolit nesfârşita sete de cunoaştere. Totuşi există şi oameni care îl iubesc pe Osânzel.

Cu timpul tânărul galant cu diplomat începe să-şi arate şuncile şi să-şi premieze viitorii osânzei prin lovituri înspre materia cenuşie.

Când viitorii osânzei folosesc limba de lemn, tânărul cu diplomat, căruia deja i se vede burta, le dăruieşte şi o furculiţă de lemn pentru felul al doilea. Când materia cenuşie din banca a doua observă că lingurile de lemn se foloseau acum 300 de ani, jovial, tânărul îl acuză de încercarea de a se ridica dincolo de mediocritate. Deasupra mediocrităţii există tabu-uri, peste care osânzeii nu vor vrea şi nu vor putea să treacă niciodată. Atunci, tânărului îi apare şi al doilea rând de burtă.

Mai târziu, osânzeii încep să-şi dorească şi mai mult. Atunci, tânărul, mirosind textura dreptunghiurilor verzi, scoate din pălărie un alt demon al mediocrităţii, egalizarea acordării meritelor.

Nu contează că materia cenuşie din banca întâi a contribuit la scrierea simfoniei, nu contează că a intrat de fiecare dată în sală cu pantofii lucind. Important e că osânzeii au venit la premieră, şi cel mai important, de la balcon îi priveşte ochiul de ciclop, care aplaudă fiecare notă sărită de pe portativ. Osânzeii nu sunt muzicieni, nu sunt muzicanţi, osânzeii au ceea ce numeşte lumea mondenă, haine de firmă.

Hainele de firmă nu pot primi decât remuneraţii mari. Desigur, şi o parte din materiile cenuşii vor primi sume pe măsură, pentru că, în continuare este nevoie de forţă pentru aducerea mediocrităţii pe malul celălalt. O serie dintre membrii grupului cenuşiu au fost sacrificaţi, pentru că osânza atârnă greu în larg. Acum tânărul a devenit un porc de 200 de kilograme. Pe ape, osânza nu mai miroase a mediocritate.

Prefaţă

Dilecto, ilustrissimo şi divo,
Era într-o grădină din Bordeaux.
Treceau prin faţa noastră fugitivo,
Visuri de cupă, visuri de caro,

Ce dănţuiau, când cast şi când lasciv, o
Ciudată gigă, cred că-n gama do.
Dilecto, ilustrissimo şi divo,
Era într-o grădină din Bordeaux

Când, molto lento, molto senzitivo,
Sorbeam din porţelanuri rococo
Un ceai adus din Antananarivo
Care-ţi făcea corneea indigo,

Dilecto, ilustrissimo şi divo.

http://www.youtube-nocookie.com/v/18FgnFVm5k0?fs=1&hl=en_US&hd=1

De obicei, amprenta unui antrenor nu se poate vedea după numai două sau trei zile. Cei care cred asta sunt cel puţin naivi. Dar, când meciul începe cu Valeria Beşe pe pivot şi cu Alice Ardean pe inter dreapta, când locurile se schimbă din mers parcă naivitatea se evaporă şi încerci să te gândeşti dacă ce ai văzut până acum mai are vreo însemnătate. Aş fi fost curios să aud părerea lui Evgheni Trevilov despre o asemenea aşezare şi continuă permutare. Dar cer cam mult, m-aş fi mulţumit şi cu părerea bătrânului Tadici, pe care îl stimez nespus.

Când la sfârşitul meciului, o jucătoare cum este Steluţa Luca,  îţi spune că a învăţat în două zile ce nu a făcut în 22 de ani de handbal ajungi să te întrebi pe ce lume trăiesc unii sau dacă aceste tehnici sunt sau nu venite dintr-o zonă de interferenţă a handbalului cu literatura ştiinţifico-fantastică. Cu toţii ştim că Steluţa a jucat şi în Danemarca, ceea ce mă duce cu gândul că tacticile Anjei Andersen nu sunt uzuale nici în nordul Europei.

Bineînţeles că această permutare între posturi nu a putut rezista tot meciul, mai ales că timpul petrecut de antrenoarea daneză alături de jucătoarele Oltchimului a fost prea scurt. A mai fost ceva memorabil în acest meci. Mă voi referi la gestul extraordinar, în afara regulamentului, pe care l-a făcut Anja faţă de Yeliz Ozel, care era accidentată. Nu am văzut niciodată un antrenor să intre în teren înaintea medicului pentru a lua pulsul unui jucător accidentat. Anja a făcut-o, chiar cu preţul unei eliminări la bancă.

În afară de această metamorfoză demnă de romanele lui Kafka, mai trebuie remarcată buna dispoziţie de joc a Anastasiei Pidpalova, care s-a remarcat atât în atac, dar şi în apărare, unde a blocat-o în câteva rânduri pe Bulatovic. De asemenea, cred că lui Elisei i se potriveşte de minune postul de inter, mai ales pentru aruncările acelea în care îşi pune în valoare detenta. Ozel e o jucătoare fantastică, cu o viziune a jocului ieşită din comun, fapt dovedit de cele 5 sau 6 goluri marcate, dar ;i de pasele extrem de spectaculoase, pe care le-am mai văzut doar la Anita Gorbicz în handbalul feminin de azi.

Anja Andersen a mai reuşit ceva. Oltchim a câştigat un meci în care Cristina Neagu nu a marcat, chiar a avut o evoluţie ştearsă. Neagu-dependenţa nu poate face bine nici Oltchimului, dar nici echipei naţionale. Folosirea şi a celorlalte jucătoare la capacitate, nu poate decât să o ajute pe Cristina.

Vreţi să vă mai spun ceva de Talida? Am spus-o de sute de ori în ultimii doi ani :D.

Ca să parafrazez un slogan media, viitorul sună bine. Oltchim chiar are şanse să câştige liga, mai mari ca niciodată. Voi reveni cu un articol despre motivele pentru care Oltchim va câştiga liga.

Are in fiecare oras o casa. Orasul se strange inainte de aterizare langa tampla lui. Acolo unde aterizeaza va innopta. Acolo unde innopteaza circula incet pe strazi un autobuz ale carui geamuri sunt batute in scanduri. In autobuz sunt colivii de sarma. Autobuzul opreste in fata fiecarei case, deoarece din fiecare casa sunt luati cocosii si cainii si dusi de-acolo. Doar lumina are voie sa-l trezeasca pe dictator, spunea fata slujnicei, latratul cainilor si  si cantatul cocosilor il fac imprevizibil.. S-ar putea, spunea ea, ca picioarele de barbat batran sa se opreasca in mijlocul orasului, in drum spre balconul Operei, unde urmeaza sa-si tina discursul. Sau sa inchida brusc ochii pentru ca dis-de-dimineata a cantat un cocos, a latrat un caine in somnul lui. Sau, daca isi deschide negrul ochiului  si vede Opera stand acolo, s-ar putea sa intinda mana si sa spun, Opera trebuie daramata pentru ca unde se afla o Opera nu poate sta un bloc de locuinte.

El uraste opera, a spus fata slujnicei. Nevasta ofiterului a auzit de la un ofiter din capitala ca el a fost o data la Opera si ca a zis, o scena plina de oameni, o scena plina de instrumente si nu se aude aproape nimic. Unul canta si ceilalti stau degeaba, a zis. Apoi a intins mana. Ziua urmatoare orchestra a fost desfiintata.

în seara încetelor legănări toţi arborii

ţi-e greu să alegi unul.
te plimbi la marginea lor cu o funie.
îl cauţi bineînţeles pe cel mai alb.
şi dimineţile albastre vor fi
şi carnea pe câmpuri se arată, pe drumuri
se arată, peste tot.
şi tu te plimbi doar pe la marginea arborilor,
îl cauţi bineînţeles pe cel mai alb.
şi dimineţile tot mai albastre vor fi
şi carnea pe drumuri se arată, pe ceruri
se arată, peste tot.
cineva te ridică
şi vezi: printre arborii albi aerul e alb.

acolo se doarme puţin, acolo te legeni nu mult
şi ninsele crizanteme nicăieri nu le mai duci.
se desprind, alunecă sub tine
şi dimineţile tot mai albastre vor fi
şi carnea pe ceruri se arată,
pe pământuri se arată, peste tot.

şi doar mai încolo, lângă câmpuri, lângă nimeni,
o carne albă încet legănată de arborii albi.

http://www.youtube-nocookie.com/v/-xwEy_o9UEM?fs=1&hl=en_US

pentru că e o cifră rotundă, o piesă specială.

iederă

memoriei bunicului meu

ai pierdut la ruletă
sunetele din camera de tortură
cineva le-a găsit
era prea târziu

noroiul acoperise durerea
noroiul acoperise suflarea

câtă linişte e aici
iedera proaspătă mângâie pereţii

niciun cuvânt în plus

iedera proaspătă mângâie pereţii
are mâinile albe fine
o fetiţă de treisprezece ani
învaţă pâinea noastră cea de niciodată
cu un profesor de pian

iedera e proaspătă
nu lasă urme inutile pe retină
se scurge
peste blocuri mirosind a tămâie

dincolo
iedera se găseşte pe toate drumurile

Când o clientă permanentă aducea un material, croitoreasa nu mai trecea măsura în carneţel. Doar măsura unei femei care mergea zilnic la abator şi era sleită ca bărbaţii o trecea croitoreasa de fiecare dată în carneţel. Lua centimetrul în gură şi spunea: Ar trebui să mergi la veterinar, dacă vrei o rochie. Păi, aşa, dacă-mi slăbeştiîn fiecare zi tot mai rău, în curând carnetul meu o să se umple de oasele tale.

Copii smulg firele de iarbă cu tulpiniţele lor lăptoase din pământ şi sug din ele, în joacă. Foamea se află până şi-n joc. Plămânii se opresc din crescut, laptele din ierburi hrăneşte degetele murdare. şirurile de negi. Nu şi dinţii de lapte, ei cad.. Nu se clatină prea mult, îâi cad în palmă când vorbeşti. Copiii îi aruncă peste umăr, azi unul, mâine altul, la spate, în iarbă.

Plopii se îngălbenesc din cauza fabricii, unde fac femeile oale roşii de noapte şi cârlige verzi de rufe. Femeile se usucă şi tuşesc şi plopii se îngălbenesc. Femeile de la fabrică poartă şi vara chiloţi groşi cu cracul până la genunchi şi elastice late. Ele îşi vâră, în fiecare zi, atâtea cârlige de rufe în chiloţi până îşi căptuşesc, pulpele şi burţile atât de zdravăn, încât cârligele nici nu mai sună la mers. În centrul oraşului, în Piaţa Operei, copiii femeilor poartă cârligele înşirate pe şnururi în jurul  gâtului şi le schimbă pe ciorapi, ţigări sau săpun. Iarna femeile îşi vâră şi oale de noapte pline cu cârlige de rufe şi chiloţi. Pe sub paltoane nu se văd.

http://www.youtube-nocookie.com/v/cibY5F4lgRY?fs=1&hl=en_US