Feeds:
Posts
Comments

Archive for August, 2010

Vara desculţă

Între mine şi noi
e o vară desculă străină.
Te pierd
într-un calendar efemerş
Mai e puţin şi-o să uit
atât de puţin…mă mint

În inima tresare somnul
cu lilieci absoluţi,
cu cetăţi părăsite.

Iubitul meu,
mă tem…
Cineva aprinde flăcări,
flăcări în mijlocul pădurii.
Eu văd cum pleacă
din noi
din umbrele noastre triste,
îmbrăţişându-se.

(din volumul Rug in Octombrie )

Advertisements

Read Full Post »

Vis

“…lasam tigara sa cada din scrumiera pictata atunci cand fanteziile prindeau viata pe urmele de pereti. Fumul desena cercuri in care gandurile-mi ardeau de nerabdare si de durere, totodata, era doar o alta betie imaginara din capul meu, caci erau ani si luni de cand purtasem ultima discutie cu o tigara muribunda pe marginea unei prapastii. Ascult glasuri ragusite si chitari mult prea nervoase care ma strang intr-o camera obscura si imi surpind starile de necredinta cum ies la suprafata si mai apoi se intorc in subteranul constiintei. Poate ca e o noapte tarzie in care deja incep sa simt cum soarele fuge de mine, cum cade intr-o adanca melancolie ce il face sa nu se mai ridice din departatul univers, ci sa isi stinga intr-un difuz negru toata stralucirea lui. Privesc in deriva cum nimic si nimeni nu mai iese de dupa linia aia imaginara a orizontului, parca prea departe si prea profund pentru mine, un simplu trup care isi imbratiseaza apusul in patul perfectiunii strigand dupa un nume, auzind o chemare. O melodie nereusita ma face sa trisez jocul acela al imaginatiei si sa castig partea mea de albastru… e doar o scena surprinsa dintr-un tablou expus intr-o incapere mult prea larga cu un acoperis care atinge cerul, sa fie oare perfectiunea? Intrebari ma macina din ce in ce mai tare si nu imi dau pace sa vad lumina zilei, vad doar intuneric, imi ascunde sufletul pe undeva si imi scrijleste si durerea si mai adanc in carne. Ma arunc in niste valuri atat de pline de mocirla incat nu mai vreau sa scap, nu ma complac in situatia aceea de moarte lenta. Aud, scrataie crengile copacilor, acele crengi pe care candva le priveam in timp ce rosteam cuvinte pline de pacate, lipsite de dragoste. Iubeam creatia ca pe o durere care imi provoca o placere tacuta, o adoram pentru ceea ce era ea: eram o pacatoasa. Parca simt ca mintea mea nu mai rezista presiunii de a fi, parca s-ar prabusi intr-un mormant sapat de un gropar zdrentaros fumand un chistoc de tigara gasit undeva pe langa vreun cavou. […] Ma trezesc speriata, a fost doar un vis, mi-am dat o palma si privesc patul ca pe o ghilotina, voi adormi pe scaun…”.

(Andreea)

Read Full Post »

Read Full Post »

Nebunie

Am o alternativa!

E seara si parca nici vantul nu vrea sa se mai joace prin parul meu proaspat tuns, e scurt acum si lasa vederii cerceii simbolizand doua buburuze, am vrut sa revin iar, sa fiu un copil nastrusnic si tentat sa atinga cu degetele norii, i-am atins, e euforica senzatia. Ma uit in neant, caci am amintiri care au umplut paharul din care imi beau laptele in fiecare zi, parca as scrie pe niste pereti goi, dar nu cred ca mi-ar ajunge toti peretii din lume, caci as avea atatea sa va povestesc. Parca e hilar cum se face ca de fiecare data eu sa cad in lacune ale memoriei mele. Ma lupt, ma zbat, imi vreau doar aripile inapoi ca sa zbor departe spre carari necunoscute unor oameni care ma critica sub orice forma as intrupa eu. Acum e seara, nu mai las grijile sa imi ocupe timpul pe care de mult timp incerc sa il pictez nud, il voi minti, caci altfel iar pleaca de langa mine. Zambesc si imi misc trupul alene, nu ma mai recunosc, apropii oglinda si incerc sa descopar sufletul de dincolo de masca chinuita pe care o afisez, e un suflet plin de bandaje, ba mai are si gatul in ghips, oare candva a vrut sa moara? Nu stau locului, ies afara si alerg pe camp desculta si da, simt cum paiele se indoaie sub greutate picioarelor mele, cum devin sclave cu capul plecat unei materii care candva se va descompune. Ma asez jos, as vrea sa fie zapada, caci iubesc ingerii, nu ingerii, caci am o incertitudine ca nu sunt reali, vreau sa prind aripi de zapada, inchid ochii… totusi, voi face ingerii.

Scot din buzunar o foaie ghemuita candva in palma mea si un creion tocit, las capul in jos, simt cum frigul de seara incepe sa isi faca loc, dar nu imi pasa. In ochii mei rasar doua luminite si  las creionul sa isi miste tainic varful ca sa scriu elegii. Le inalt cerului care e rosiatic, caci soarele a plecat, mi-a lasat doar o vedere ampla peste care sta amarat, dar plin totusi de fericire. Ma opresc si mai privesc catre asezarile pictate de pictorul acela nebun pe care il intalnisem candva prin gand… sunt nebuna, ar trebui sa inchin un elogiu nebuniei, caci am cazut din raiul pe care il aveam… Lacrimi cad, unde e fericirea de acum cateva minute, iar mi-a rapit-o. Nu mai am la ce sa renunt. Ma ridic, am trupul ostenit si nu facusem nimic decat sa ma bucur, dar am gustat se vede din pocalul plin cu amar si acum imi vad viata cum e pictata ea intr-o realitate diforma.

Iau oglinda si iar ma privesc; gandul imi spune: “nu te mai recunosc, Ana!”.

(Andreea)

Read Full Post »

Cerul s-a rostogolit peste depresiunile coapselor tale mă priveşti din penumbră nu mai porţi rochia aceea roşie oricum sunt sigur că nu ţi s-ar potrivi într-o zi ploioasă
nici nu mai ştii să dansezi acum două săptămâni dădeai lecţii de tango unor autişti
acum cel mult ai intona un marş funebru poate un requiem ceva din tine s-a stins nu mai sunt lacrimi zâmbete chipul tău e invadat de flori de cireş de flori de vişin
şi totuşi eşti fericită cu noua ta mecanică depresiunile coapselor tale au suferit inversiuni termice vrei să-mi citeşti ceva din Borges dar eu mă pierd între paşii de tango

The sky has rolled down the hollows of your thighs you look at me in half-shade you no longer wear that red dress anyway I am sure it would not fit you well on a rainy day you cannot dance anymore two weeks ago you were teaching tango lessons to some autistics
now you would barely intone a funeral march maybe a requiem something inside you has burned out no more tears no smile your face is beset with sweet cherry blossom with wild cherry blossom
yet you are happy with your new mechanics the hollows of your thigs have suffered thermic inversions you want to read Borges to me but I get lost in the tango steps
(traducere Georgiana Mîndru)

Read Full Post »

te opui constant poeziei trupului tău visezi că urăşti poeţii urăşti să visezi poeţi nu le simţi pulsul îţi mai aprinzi o ţigară pe stradă trec secunde felinare în fiecare seară la aceeaşi oră
te suprapui valurilor dansezi un vals partenerul tău e o sticlă de votcă plouă mă trezeşti cu strigăte înăbuşite nu dai importanţă cărţilor de tarot
nici nu ai putea să crezi în magie Adela magia toată o găseşti în apele Vltavei acolo ai înţeles că eşti masochistă acolo ai deplâns narcisimul meu
nu te mai pot vedea te-ai ascuns între felinare şi tesături de caşmir cred că am schimbat rolurile eu dau importanţă cărţilor de tarot în căutarea unui partener de vals
îţi mutilez psihicul îţi violez gândurile pielea ta miroase a bambus a struguri îi văd umbra în felinarele de pe stradă şi strig

you constantly defy the poetry of your body you dream of hating the poets you hate dreaming of poets you cannot fell their pulse you lit another cigarette on the street seconds pass the street lights every night the same time you immerse with waves you waltz your partner is a bottle of vodka it is raining your smothering cry wakes me up you ignore the tarot cards
but you would not believe in magic Adele the magic is all in the waters of Vltava it is there you understood you were a masochist it is there you weep over my narcissism
I can no longer see you you hid among street lamps and kashmir we may have changed roles I do not ignore the tarot cards I am looking for a partner to waltz with
I maim your psychic I rape your thoughts your skin smells like bamboo like grapes I can see its shadow in the street lamps and I scream
(traducere Georgiana Mîndru)

Read Full Post »

Nimic

Micutul meu flirt, cu strada pavata cu un caldaram de piatra cubica care luceste in reflexiile lampilor cu gaz ce atarna ostentativ de alungul sau, se petrece cu fiecare amurg cand solitudinea ma impinge la asta; trebuie musai sa fie o seara cu cer acoperit care sa cearna picaturi de o voluptosa fluiditate..asta ca sa estompeze oarecum moliciuna din “osemintele” celor cativa strigoi care se incumeta pe ulicioare catre clondirul lor cu apa chioara ;…ma apropii de geamurile fumurii care transpira ele insele o oaresice duhoare a priori indescriptibila dar pe care o “gust” cu nesatz caci imi alunga senzatia de “rigor mortis” care ma stapaneste,dat fiind ca ultimele imbucaturi le am avut acum ceva vreme ! Imi potrivesc hanoracul care desi nu e in cea mai buna stare, amcar e de natura sa poarte cu el izul odaii mele de hartie ceruita si poposesc in hruba care serveste de adapost celor care cuvanta fara sa si ceara prea mult osanda !
Cum mai toti mesenii sunt simplii in port eu nu atrag atentia nimanui, nici macar prin caciula bizara care imi acopera crestetul sau prin vestimenttia nu musai “indestulatoare” cat pitoreasca !…imi place nespus sa iau parte, chiar si asa discret, la oranduiala care se asterne peste “gloatele” acestea in privinta cadentei cu care duc la bun sfarsit o seara sfichiuita parca de notele discordante,dar asta arareori, sau “mugetul” teatral care razbeste dinspre instrumentele pe care le strang spasmodic intre falange atunci cand spoiala de alcool ieftin pune stapanire pe acele cateva clasice reflexe pavloviene. Sunt cu totul malitios si nu se cade, caci ador aceasta companie pestrita,care chiar de e lipsita de tact, macar e onesta pana in maduva oaselor, iar apoi urasc disimularea cu care mase echilibrate de oameni iti vorbesc de parca ar fi zamislit ele insele oranduirea secolului care ne da de furca acum! …dar astea sunt iarasi lasitati apartinand cotidianului meu !
-Hei, tinere, descotoroseste-te de privirea asta senin-meditativa, ba mai mult, as spune letargica, si mai curand impartaseste-mi despre ce imbold sau carei Providente, caci am prostul obicei sa cred ca exista mai multe, datoram prezenta ta in micul nostru alcov, unde exegetii vreunei epoci nu prea departe de aceasta care ne obladuieste la sanu-i, ar putea face legamant cum ca s au adunat moravurile de la care EL si-a intors fata ?
-Eu,….mie,…mi-e sete si cum nu-s musai la o aruncatura de bat de « meleagurile »mele ma vazui dand de o parte usa micului han in cautare de voie buna.
-Daca intr-adevar nu ne am cunoaste as putea sa ma prind in ramasag cu oricare ca indrugi verzi si uscate, caci desi slabita, tie prea mestesugita vorba ! Desigur nu porti straie una si una, dar nici moaca de idiot n-as putea sa spun ca ai..poate doar o incomensurabila naivitate care ti da ghes in atmosfere ca astea !…sau poate , tinere….te macina solitudinea ?…ai vrea poate sa-ti adapi simturile dincolo de ce se incumeta a ti oferii privirii o prima opinie de circumstanta ?
-Ai putea, mai cu seama sa mai animi gloata asta fara niciun Dumnezeu, macar am stii ca ti-ai lasat duhoarea si-n asta seara la noi in batatura si nu musai fara de folos, decat sa « dai pinteni » unor vorbe fara noima, mai omule !
Dealtfel mi se nazarise vremelnic, ca unul ce se afla in pragul unei agorafobii, sentimentul nimicniciei propriei mele situatii si asta doar vizavi de faptul ca intrasem in vorba cu insul care parea ca e pe cale sa puna in scena rolul fiecarei lichele care trona in preajma mea.

Read Full Post »

Older Posts »