Feeds:
Posts
Comments

Archive for May, 2009

Unirea Urziceni a câştigat astăzi pentru prima dată în istorie pe terenul Timişoarei, 2-1, şi a făcut un pas uriaş la titlu. Timişoara a dat primul semnal de alarmă, prin Artiom Karamayan, dar şutul armeanului a trecut peste poarta lui Arlauskis. Imediat vine şi replica Unirii, dar Tibi Bălan ratează voleul, din 8 metri. Cele două echipe par a se teme una de alta,iar golul cade după aproape o jumătate de oră de joc, după o fază întâmplătoare! Bucur a fost pe fază la un balon care a sărit în careul , fupă , şi a şutat din prima, din întoarcere, fără şanse pentru Arlauskis. Unirea încearcă să riposteze, dar replica ialomiţenilor e destul de slabă. Ialomiţenii reintră în joc imediat după pauză, după ce italianul a dictat un penalty la Galamaz, ţinut în careu de Cisovski. Lovitura de la 11 metri este transformată de Pădureţu, care a trimis tare, în dreapta lui Pantilimon. Goolkeeper-ul timişorean a ghicit colţul, însă nu a putut face nimic. În minutul 56, Timişoara putea trece din nou în avantaj, dar ratează o dublă ocazie, după ce Arlauskis scoate şutul lui Bucur, din unghi, apoi Artiom Karamayan trimite peste poartă, dintr-o poziţie excelentă. Golul lui Roman din Ştefan cel Mare a produs o veritabilă explozie de bucurie în tribunele din Dan Păltinişanu, atât printre fanii Timişoarei cât şi pe banca Unirii. Câteva minute mai târziu, Bilaşco (63) înscrie cel mai important gol al carierei sale, la o fază în care un aport important l-a avut Bordeanu. La capătul unui contraatac, Bordeanu a centrat perfect de pe stânga, Bilaşco a plecat dintre centralii Timişoarei şi a pus latul, la 10 metri de poarta lui Pantilimon. Goolkeeper-ul timişorean nu a avut nicio reacţie, iar Unirea a trecut în avantaj pe tabelă. 2-1 pentru Unirea, scor final, iar ialomiţenii sunt aproape siguri camioni, mai ales după eşecul surprinzător al lui Dinamo de pe teren propriu…

sursa: prosport.ro

Read Full Post »

Keane

De acum incolo voi lasa doar muzica sa vorbeasca. Doua motive:

1. lipsa de timp si chef sa scriu la fiecare cate ceva

2. puteti cauta si voi mai departe daca va place vreo piesa

Astazi Keane :p

Verusri:

You say you wander your own land
But when I think about it
I don’t see how you can
You’re aching, you’re breaking
And I can see the pain in your eyes
Says everybody’s changing
And I don’t know why

So little time
Try to understand that I’m
Trying to make a move just to stay in the game
I try to stay awake and remember my name
But everybody’s changing
And I don’t feel the same

You’re gone from here
And soon you will disappear
Fading into beautiful light
Cause everybody’s changing
And I don’t feel right

So little time
Try to understand that I’m
Trying to make a move just to stay in the game
I try to stay awake and remember my name
But everybody’s changing
And I don’t feel the same

So little time
Try to understand that I’m
Trying to make a move just to stay in the game
I try to stay awake and remember my name
But everybody’s changing
And I don’t feel the same

Read Full Post »

Se pare ca lumea nu ia in serios performantele acestor fete…toti sunt pasionati sa auda ce au mai zis Borcea si Turcu, si cum a platit Gica Popescu pe arbitrul spaniol la meciul Unirea-Dinamo (ca sa vedeti pana unde s-a ajuns).

Fetele astea muncesc…au  IQ-ul mult peste al lui Marius Niculae sau al lui Dayro Moreno…Sorana, Alexandra, dar si Raluca Olaru, Edina Gallovits sau Monica Niculescu se afla in prima suta in clasamentul WTA. Cati fotbalisti din liga 1 se pot compara cu Steven Gerrard, Lionel Messi sau Cesc Fabregas?  Cati dintre ei au invins o echipa cu adevarat mare? Raspunsul este nici unul.

Aseara, dupa ce Federer l-a invins pe bravul Paul-Henry Mathieu, am vazut-o pe Sorana, a 41-a jucatoare a lumii evoluand la nivel de top 10 chiar in fata numarului 10 mondial, Caroline Wozniacki. In acest sport fair-play-ul este real. Si in fotbal se considera ca exista fair-play,chiar si atunci cand se da mingea adversarului iin gura portii acestuia, pentru ca sa reusesti eventual sa marchezi un gol in acea faza. La tenis nu vei auzi injuraturi, nu vei vedea jucatorii imbrancindu-se, iar o engleza fluenta din partea unui jucator/unei jucatoare din estul Europei este ceva absolut natural. Dovada vie este Alexandra Dulgheru invitata in studio la gsp tv, redand o scena din Harry Potter, partea a III-a printr-o fluenta ce l-ar face invidios pana si pe Shakespeare (aici am exagerat putin :D).

TENNIS WTA WARSAW OPEN

Cu doua zile in urma, Alexandra castigase un turneu open, la care a participat si Maria Sharapova. Poate ca daca “va pasa atat de mult de sport” domnilor de la gazeta, n-ar mai fi trebuit sa dati atata atentie lui Borcea si lui Becali. Ce ziceti daca in  in fiecare zi veti scrie 3 pagini despre tenisul romanesc? haideti ca se poate…nu se vrea asta e adevarata problema…

Read Full Post »

Versuri:

eople try to put us d-down (Talkin’ ’bout my generation)
Just because we get around (Talkin’ ’bout my generation)
Things they do look awful c-c-cold (Talkin’ ’bout my generation)
I hope I die before I get old (Talkin’ ’bout my generation)

This is my generation
This is my generation, baby

Why don’t you all f-fade away (Talkin’ ’bout my generation)
And don’t try to dig what we all s-s-say (Talkin’ ’bout my generation)
I’m not trying to cause a big s-s-sensation (Talkin’ ’bout my generation)
I’m just talkin’ ’bout my g-g-g-generation (Talkin’ ’bout my generation)

This is my generation
This is my generation, baby

Why don’t you all f-fade away (Talkin’ ’bout my generation)
And don’t try to d-dig what we all s-s-say (Talkin’ ’bout my generation)
I’m not trying to cause a b-big s-s-sensation (Talkin’ ’bout my generation)
I’m just talkin’ ’bout my g-g-generation (Talkin’ ’bout my generation)

This is my generation
This is my generation, baby

People try to put us d-down (Talkin’ ’bout my generation)
Just because we g-g-get around (Talkin’ ’bout my generation)
Things they do look awful c-c-cold (Talkin’ ’bout my generation)
Yeah, I hope I die before I get old (Talkin’ ’bout my generation)

This is my generation
This is my generation, baby

Read Full Post »

Open up your eyes
And see what we are doing to each other
We filled the world with hate
We take advantage of our brothers

So listen to me now
So many paths for us to follow
Just want to shed some light
On all that we are forced to swallow

I can’t believe it
I have foreseen it
Casting heavy shadows
On all that we know
Running out of chances
A victim’s circumstances
The theory that is forming
Leads to global warning

Read Full Post »

Open up your eyes
And see what we are doing to each other
We filled the world with hate
We take advantage of our brothers

So listen to me now
So many paths for us to follow
Just want to shed some light
On all that we are forced to swallow

I can’t believe it
I have foreseen it
Casting heavy shadows
On all that we know
Running out of chances
A victim’s circumstances
The theory that is forming
Leads to global warning

Read Full Post »

Victor Hanescu s-a calificat in optimile de finala la Roland Garros, dupa o victorie de senzatie in fata celui mai bine cotat francez, Gilles Simon.

Dupa doua succese muncite din greu in rundele inaugurale, sortii i-au harazit lui Victor un adversar aflat intr-o evidenta pasa proasta, dar avand de partea sa publicul de pe Suzanne Lenglen.

Dublu campion pe zgura din Bucuresti, prima finala castigata chiar in fata lui Hanescu, Simon, cap de serie 7 al turneului, pleca mare favorit la casele de pariuri. Iar debutul partidei parea sa confirme asteptarile, francezul ratand sansa de a face break chiar in al doilea game al meciului. Raspunsul socant al lui Victor a amutit tribunele, romanul cucerind primul set dupa 41 de minute, 6-4.

Firul partidei s-a rupt dupa primul set, Hanescu intrand deplin in control pentru a-si trece in palmares o noua performanta memorabila, 6-4;6-4;6-2.

In optimi, Victor il va infrunta pe favoritul 12, chilianul Fernando Gonzalez. Pentru calificarea in turul 4, romanul va fi recompensat cu 66.250 euro si 180 puncte ATP.

Acesta a fost al treilea duel romano-francez din cadrul actualei editii a Roland Garros, dupa ce Sorana Cirstea a trecut de Alize Cornet, iar Victor Crivoi s-a inclinat in fata lui Gael Monfils.

Cea mai buna performanta a lui Hanescu la Roland Garros ramane sfertul de finala atins in 2005

Sursa:gsp.ro

Read Full Post »

Older Posts »