Feeds:
Posts
Comments

Archive for August, 2008

Incercari de roman…

Ajungand la Sibiu acum doua saptamani, m-am apucat sa imi scriu impresiile legate de acest loc. Si dupa ce am umplut cam 15 pagini din agenda, am constatat ca vreau sa scriu impresii despre tara mea, reflectate adanc in propria-mi constiinta. Pana acum pot prezenta ideile adunate pentru doua orase, Sibiu si Ramnicu-Valcea.

Prezint aici un fragment din textul neterminat inca despre Sibiu.

“Dincolo de eticheta anului 2007, cand Sibiul a fost declarat capitala culturala europeana, se ascunde o nepretuita comoara, o comoara a aerului medieval ancorat in realitati contemporane. Acest gand m-a impins pentru cateva zile spre inima Ardealului, pentru regasirea placerii de a fi martor al unui colt de istorie nationala faurita de o sumedenie de natiuni. Nivelul acestor popoare pare ca vine din alte sfere, dintr-o lume inaccesibila celor din zilele noastre. Parca nu ar fi existat niciodata, parca sunt nascute din ancestral.

Ca orice poveste, si aceasta are un inceput., un inceput pe taramul gri al Garii de Nord, unde bagajele, mirosul patrunzator de gunoi menajer, dar si latratul cainilor nu prevesteau deloc simbioza estivala intre gandurile unui calator si meleagurile sibiene.

Trenul accelerat a insirat treptat pe traseu vremuri cenusii, petrolifere in zona Brazi-Ploiesti, coline campinene, atrocitati marca Valea Prahovei, in speta monstruoasele case de vacanta ce au ucis natura si inca isi desfasoara trupele pentru rapunerea visului incipient al Universului.

Si totusi exista un loc, pe care il iubesc, dar despre care nu pot inca scrie cu patos, din simplul motiv ca nu am ajuns inca sa il cunosc suficient. Este vorba de Brasov, orasul de la poalele Tampei. Putinul timp in care m-am putut bucura de aceasta splendida dovada de sublim a deschis in mine un sentiment de mandrie nationala, care este cu mult deasupra sentimentelor similare, nascute insa din complezenta.”

(Sibiu-oaza de istorie, fragment)

Fara a avea neaparat legatura cu textul, va propun o piesa care ma inspira in momentele in care scriu: Harvest of sorrow- Blind Guardian

Versuri:

She is gone
Leaves are falling down
The tear maiden will not return
The seal of oblivion is broken
And a pure love’s been turned into sin

At the dawn of our living time
Hope may cover all cries
Truth lurks hidden in the shadows
Dreams might be filled with lies
Soon there will be night
Pain remains inside

Suddenly it seemed so clear
All the blindness was taken away
She closed her eyes
And she called out my name
She was never ever seen again

Harvest of sorrow
Your seed is grown
In a frozen world full of cries
When the ray of light shrinks
Shall cold winter nights begin

She is gone
And I fall from grace
No healing charm covers my wounds
Fooled’s the dawn
And so I am
Fooled by life and a bitter doom
To bring you the end of the day

At the dawn of our living time
Hope it soon will pass by
Facing a darkness
I stand alone

Harvest of sorrow
Your seed is grown
In a frozen world full of cries
When the ray of light shrinks
Shall cold winter nights begin

Read Full Post »

Victoria lui Banel

De multa vreme nu am mai scris pe blog. Si nu ma asteptam, in niciun caz ca revenirea o voi face printr-un subiect fotbalistic. Si, sincer sa fiu nu e chiar un subiect fotbalistic, mai degraba ceva uman. Banel Nicolita este dovada urcarii pe scara sociala prin cinste, devotament si foarte multa munca.

Nascut in 1985 la Faurei intr-o familie saraca, reuseste sa devina foarte repede unul dintre cei mai valorosi fotbalisti romani. A evoluat pe rand la Dacia Unirea Braila, Poli Timisoara si Steaua, la care se afla si in prezent. A reusit performanta de a alerga peste 12,5 km in meciul cu Franta de la Euro 2008 incheiat 0 la 0.

Banel a fost blamat, fluierat si ironizat de multe ori pentru autogolul de pe santiago bernabeu, insa personal cred ca acel moment trebuie uitat. Numai cine nu munceste nu va gresi, si se va lamenta in situatiile si in greselile celorlalti.

La primul meci impotriva fostei sale echipe, Poli Tm, Banel a fost fluierat si injurat pentru etnia din care face parte. Intr-o dovada de fair-play extrem de rara, Nicolita a cerut sa nu fie suspendati timisorenii, fapt care valoreaza pentru mine mai mult decat 2 goluri intr-o finala de cupa europeana. A fi om e un lucru fenomenal, mai ales in aceasta zona verde, in care banul a inlocuit de mult sportivitatea.

Banel a calificat Steaua in Liga. Banel a inscris golul , Banel alerga si in minutul 90 in fata fundasilor adversi. Desi nu a existat o statistica reala cred ca a depasit 10 km.

Banel trebuie tinut minte pentru momentul de la Timisoara, pentru golurile cu betis, iar acum si pentru cele doua reusite contra celor de la Galatasaray. De aceea spun celor care il vedeau pe Szekely deja titular ca mai trebuie sa mai analizeze problema.

Bravo Banel Nicolita!

Read Full Post »

Scurta vizita pe meleaguri sibiene mi-a prilejuit o reintoarcere la imaginile trecutului cand bucuria creatiei era nelipsita in ganduri, in suflet si-n simtiri. Si dupa ce ochii au vazut,  iar sufletul a creionat acele spatii ce apar firesc si momentul capturariii lor pe foaia alba. De fapt albul nu era chiar alb, caci singura mea sursa de asternere a gandurilor a fost o agenda universitara destul de ingusta si incomoda. Surprinzator, exprimarea mea la nivel de proza a inceput sa semene a ceva placut lecturii, si cel mai important sa capete coerenta si culoare. Vizita in Turnul Bisericii Evanghelice a fost ca un ultim pelerinaj pe meleaguri sibiene, iar textul care va insoti aceasta calatorie sper sa deschida noi orizonturi.

Read Full Post »

Acum ceva vreme refuzam din start sa citesc pe brazilianul Paulo Coelho. Oricum, cu siguranta nu as fi dat banii pe o carte de-a lui. Intamplator, in week-end am ajuns la bunici la Campina, unde din lipsa de ocupatie mi-a cazut in mana cartea Jurnalul unui mag, o poveste despre pelerinajul autorului spre Santiago de Compostela insotit de calauza Petrus. Cartea a fost scrisa in 1988, fiind prima din opera lui Coelho. Stilul mi s-a parut foarte accesibil, fiind in acelasi timp plin de invataturi extrem de folositoare pentru diferite situatii ale vietii cu care ne putem confrunta. Cele mai interesante aspecte sunt anumite exercitii de stapanire de sine sau le-as numi eu de urcare pe o scara arbitrara a evolutiei. Nu am reusit sa termin cartea, deoarece aceasta nu e a bunicilor, fiind imprumutata, insa as fi curios sa vad cum se termina. Totusi, am reusit sa parcurg 160 de pagini din cele 240 in doar 24 h. Fac apel pentru cei care detin acest titlu in colectia lor sa imi imprumute acest volum! Multumesc anticipat!

Read Full Post »

Up the Irons!


Si uite ca s-a intamplat: concert Iron Maiden la Bucuresti, cu Bruce Dickinson ca front man. Parafrazand tilul cartii mele (apropo mai am vreo 60 exemplare la 10 lei bucata), “7 ani de cautari” voi spune ca a meritat fiecare secunda, fiecare clipa de memorat cu placere zeci de texte si linii melodice.

A meritat pana si inghesuiala pricinuita de organizatori la poarta de acces. Desi pe bilet scria acces ora 16, organizatorii nu au permis intrarea decat la ora 18. Multimea a fost destul de calma, desi in unele momente au strigat trivialitati si au aruncat cu huiduieli. Personal, am initiat si eu cateva refrene scandate de ceata de maidenisti :D. Totusi, Emagic, organizatorul ar fi putut evita acest trist moment, care din pacate e specific poporului roman.

Dupa ce s-a permis accesul lumea a inceput sa navaleasca intr-o miscare browniana spre locuri caldute aproape de scena. Am apreciat apa data de organizatori, chiar daca nu era in ratii foarte consistente. La Maiden nu a plouat, un alt aspect imbucurator, fapt ce ma face sa spun o gluma: “Maiden nu e satanisti cum e Metallica” 😛.

Prima care a deschis concertul a fost fiica lui Steve Harris. Lauren, 23 de ani a avut o prestatie buna alaturi de trupa ei. Superba bruneta, canta un rock tineresc, ce se apropie de stilurile pop-rock, glam-rock. Bassistul ei a cantat alaturi de celebrii Thin Lizzie, iar chitaristul a dat dovada unui talent deosebit. Prestatiei mezinei Harris, una dintre cei 7 copii ai basistului ii acord nota 7, pentru tinerete, ambitie si un aspect fizic de-a dreptul halucinant, in sensul “what a fucking chick”.

Dupa cateva minute si-au facut aparitia Trooper, cea mai potrivita formatie de la noi pentru a deschide Iron Maiden. Cu un show bine pus la punct, trupetii nu au avut decat 40 minute sa isi etaleze muzica in fata a 25000 de oameni. Baietii au avut si ghinionul sa cada un generator, intrerupandu-le piesa “Inca un strigat’ Singurul minus este set-listul nu tocmai bine ales. In rest aceeasi prestatie de nota 10 ca de obicei, cuun Coiot intr-o verva extraordinara.

Dupa o ora de asteptare s-a ivit si momentul mult asteptat al serii: The irons! Trupa a deschis seara cu piesa Transylvania, urmata de imnurile Aces High si 2 minutes 2 midnight. Publicul a fost minunat, Bruce extrem de vioi. La cei 50 de ani ai sai, solistul Maiden s-a zbenguit toata seara, facandu-l uitat pe James Hetfield, a carui prestatie nu poate fi comparata cu a Zeului Heavy metal. Bruce a intruchipat diverse personaje ale istoriei Maiden, din piesele: Powerslave, Trooper, Rime of the ancient Mariner.

La piesa Number of the beast, publicul s-a incalzit cu flacari ce ieseau de sub scena, iar la doua dintre piese si-a facut aparitia mascota Eddie. Unul dintre cei doi Eddie a atentat la integritatea lui Adrian Smith, avand o ianltime de aproximativ 3,5 m-4m. Nu am apucat sa raman cu nicio amintire dela Maiden, fiind doar norocos sa prin una din penele lui Oscar de la Trooper.

Povestile lui Bruce, solourile lui Murray, Gers si Smith, vigoarea lui Nicko si nebunia inca tanara a lui Harris sunt partile frumoase ale acestui concert.

Partea neagra, proabil singura a fost specula facuta de un bodyguard, care pentru pana lui Dave Murray a primit 200 lei! Rusine, rusine de trei ori rusine acestei scursuri avide de bani pentru care Iron Maiden nu difera deloc de mahalaua in care probabil asculta manelele cu iz de usturoi.

Seara s-a incheiat frumos, in acord de Hallowed be thy name, una dintre cele mai deosebite compozitii rock din toate timpurile. Maiden cu siguranta vor reveni in Romania, doar au promis celor 25000 de suflete!

Set list:

Intro. Transylvania/Churchill’s Speech
1. Aces High (Powerslave, 1984)
2. 2 Minutes to Midnight (Powerslave, 1984)
3. Revelations (Piece of Mind, 1983)
4. The Trooper (Piece of Mind, 1983)
5. Wasted Years (Somewhere in Time, 1986)
6. The Number of The Beast (The Number of the Beast, 1982)
7. Can I Play with Madness (Seventh Son of a Seventh Son, 198 8)
8. Rime of the Ancient Mariner (Powerslave, 1984)
9. Powerslave (Powerslave, 1984)
10. Heaven Can Wait (Somewhere in Time, 1986)
11. Run to the Hills (The Number of the Beast, 1982)
12. Fear of The Dark (Fear of The Dark, 1992)
13. Iron Maiden (Iron Maiden, 1980)

BIS

14. Moonchild (Seventh Son of a Seventh Son, 1988)
15. The Clairvoyant (Seventh Son of a Seventh Son, 1988)
16. Hallowed Be Thy Name (The Number of the Beast, 1982).

Read Full Post »

Iron Maiden V

Dupa plecarea lui Bruce cel care reorganizeaza grupul este acelasi vesnic Steve Harris prin cooptarea solistului Blaise Dayley, fost in trupa Wolfsbane.

Inceputul lunii octombrie, a scos pe piaţă noul produs discografic semnat Iron Maiden, albumul intitulat “The X-Factor“, un opus ce conţine 14 piese, între care figurează, pentru prima oară în cariera grupului, doua cover versions (UFO şi The Who). Din păcate, Blaze Bailey nu a convins şi mulţi deja s-au gândit cu nostalgie la perioada cu Bruce. Discul nu sună rău, are multe parţi care au farmecul celor din perioada de aur, dar parcă nu e un întreg ca pe vremuri. Şi al doilea disc Maiden cu Blaze – “Virtual XI” – nu a picat prea bine cu toate ca nici acesta nu e un produs chiar rău. De fapt, era clar ca locul lui Blaze nu era la Maiden şi ceea ce trebuia să se întample s-a intâmplat. Bruce Dickinson s-a reîntors în grup dupa mulţi ani de absenţă.

Pentru aceste albume nu voi face un top personal, neapreciind prea mult aceasta perioada. Va propun totusi spre auditie piesa “The Clansman”

Versuri:

harris)

Wake alone in the hills
With the wind in your face
It feels good to be proud
And be free and a race
That is part of a clan
And to live on highlands
And the air that you breathe
So pure and so clean

When alone on the hills
With the wind in your hair
With a longing to feel ..
Just to be free

Is it right to believe
In the need to be free
Its a time when you die
And without asking why
Cant you see what they do
They are grinding us down
They are taking our land
That belongs to the clans

Not alone with a dream
Just want to be free
With a need to belong
I am a clansman …..freedom

Its a time wrought with fear
Its a land wrought with change

Ancestors could hear
What is happening now
They would turn in their graves
They would all be ashamed
That the land of the free
Has been written in chains
And I know what I want

When the timing is right
Then Ill take what is mine
I am the clansman

And I swear to defend
And well fight to the end
And I swear that Ill never
Be taken alive
And I know that well stand
And well fight for our land
And I swear that my bairns will be born free

And I know what I want
When the timing is right
Then Ill take what I want
I am the clansman …..freedom

And I know what I want when the timing is right
Then Ill take what is mine I am the clansman

No, no we cant let them take anymore
No we cant let them take anymore
Weve the land of the free
Freedom

Is it right to believe
In the need to be free
Its a time when you die
And without asking why
Cant you see what they do
They are grinding us down
They are taking our land
That belongs to the clans

Not alone with a dream
Just want to be free
With a need to belong
I am a clansman

And I know what I want
When the timing is right
Then Ill take what is mine
I am the clansman ? ..freedom

Read Full Post »

Iron Maiden IV

Fanii sunt descumpăniţi, iar anii următori nu par să fie benefici pentru Iron Maiden. Plecarea lui Adrian Smith, care începuse să aibă idei muzicale complet diferite de acel trade mark care îi impusese pe Iron Maiden nu a aranjat deloc lucrurile, iar tăcerea prelungită a celorlalţi componenţi ai grupului nu parea să fie deloc de bun augur. A fost de ajuns să se afle faptul că Bruce Dickinson lucrează la doua proiecte cvasipersonale, în speţa fiind vorba de un roman intitulat “The Adventures Of Lord Iffy Boatrace” şi, lucru mai grav, de un album solo purtând numele “Tattooed Millionaire”, pentru ca zvonurile să inceapă să circule în presa de specialitate. Se vehicula ideea iminentei plecări a lui Dickinson de la Iron Maiden, jurnaliştii dând ca sigură înlocuirea sa cu Michael Kiske. Cum lucrurile luaseră deja o întorsătură neplacută, Steve Harris şi-a mobilizat colegii, integrându-l în trupă pe chitaristul Janick Gers, vechi fan Maiden, dupa o singură repetiţie. Maşina de heavy metal era gata de fapte mari, motivaţia aparuse din nou, toţi cei cinci muzicieni erau hotărâţi să arate întregii lumi că spiritul Iron Maiden s-a păstrat nealterat. Totul a mers ca pe roate, cei cinci regăsind bucuria de a face o muzică simplă, dar personală. No Prayer For The Dying” este de fapt urmarea logică a albumului “The Number Of The Beast”, mulţi fani au ramas fideli acelei perioade, marturisea Dave Murray. In timpul inregistratilor am resimtit un entuziasm pe care nu-l mai regasisem de multi ani, acest nou album este ca o reintoarcere la originile istoriei Iron Maiden.

Top personal:

1. “No Prayer for the Dying” (Harris) – 4:23

2. “Bring Your Daughter…To the Slaughter” (Dickinson) – 4:45

3. “Holy Smoke” (Dickinson, Harris) – 3:49

4. “Tailgunner” (Dickinson, Harris) – 4:15

5. “Run Silent Run Deep” (Dickinson, Harris) – 4:35

Propun spre auditie “No prayer for the dying”

Versuri:

There are times when I’ve wondered
And times when I’ve cried
When my prayers they were answered
At times when I’ve lied
But if you asked me a question
Would I tell you the truth
Now there’s something to bet on
You’ve got nothing to lose

When i’ve sat by the window
And gazed at the rain
With an ache in my heart
But never feeling the pain
And if you would tell me
Just what my life means
Walking a long road
Never reaching the end

God give me the answer to my life
God give me the answer to my dreams
God give me the answer to my prayers
God give me the answer to my being

Albumul a fost remasterizat în 1998, iar CD-ul conţine o secţiune multimedia cu videoclipuri, galerie foto, biografie, linkuri internet şi o copertă cu 24 de pagini color cu fotografii şi desene cu Eddie, mascota trupei.

Părerile sunt însă împărţite, deşi imediat dupa apariţia albumului domnise un entuziasm general, iar Steve Harris & co. vor fi nevoiţi să schimbe din mers tactica, rămânând să confirme abia in 1992 cu “Fear Of The Dark“, deşi nici acest album nu întruneşte elogiile întregii critici. Într-un fel este explicabil, genul heavy metal s-a schimbat extrem de mult, devenind din ce în ce mai divers, iar o realizare precum “The Number Of The Beast” poate părea deşuetă în contextul actual.

Plecarea lui Bruce Dickinson avea sa pună din nou pe tapet zvonurile privind desfiinţarea grupului, “confirmate” întrucâtva şi de editarea în 1993 a celor două albume live, “A Real Live One” şi “A Real Dead One“, considerate pe atunci ca un fel de adio spus fanilor.

Top album:

1. “Afraid to Shoot Strangers” (Harris) – 6:56

2. “Fear of the Dark” (Harris) – 7:18

3.  “Wasting Love” (Dickinson, Gers) – 5:50

4. “Be Quick or Be Dead” (Dickinson, Gers) – 3:24

5. “Chains of Misery” (Murray, Dickinson) – 3:37

Piesele “Be Quick or Be Dead”, “From Here to Eternity” şi “Wasting Love” au fost lansate ca single-uri. Va propun spre auditie piesa “Afraid to shoot strangers”

Versuri:

Lying awake at night I wipe the sweat from my brow
But its not the fear cos Id rather go now

Trying to visualise the horrors that will lay ahead
The desert sand mound a burial ground

When it comes to time
Are we partners in crime?
When it comes to time
Well be ready to die

God let us go now and finish whats to be done
Thy kingdom come thy shall be done… on earth

Trying to justify to ourselves the reasons to go
Should we live and let live forget or forgive

But how can we let them go on this way?
The reign of terror corruption must end
And we know deep down theres no other way
No trust, no reasoning, no more to say

Afraid to shoot strangers
Afraid to shoot strangers

Va urma

Read Full Post »

Iron Maiden III

In 1984 Iron Maiden trece intr-o alta dimensiune, si anume Era Imnurilor. Aici remarcam tematica istorica in versuri, in special in piesa Aces High. Albumul, aparut pe 3 septembrie 1984 are cateva caracteristici ce il fac deosebit:

1. este primul album care mentine aceeasi componenta ca la un album precedent

2. este ultimul disc de studio pe care trupa include o piesa instrumentala, “Losfer Words (Big ‘Orra)”

3. este un album controversat, unii considerandu-l cel i bun, altii unul dintre cele mai slabe din discografia Maiden.

4. cuprinde cel mai lung cantec inregistrat vreodata de trupa, “Rime of the Ancient Mariner”.

Topul personal pentru acest album:

1. “Aces High” (Steve Harris) – 4:29

2. “Flash of the Blade” (Dickinson) – 4:02

3. “2 Minutes to Midnight” (Bruce Dickinson, Adrian Smith) – 6:02

4. “Back in the Village” (Dickinson, Smith) – 5:02 (5:20 on the 1998 re-release)

5. “Back in the Village” (Dickinson, Smith) – 5:02 (5:20 on the 1998 re-release)

De pe acest album va propun spre ascultare o piesa mai putin mediatizata, Flash of the Blade.

Versuri:
As a young boy chasing dragons with your wooden sword so mighty,
You’re St. George or you’re David and you always killed the beast.
Times change very quickly,
and you had to grow up early,
A house in smoking ruins and the bodies at your feet.

CHORUS

You’ll die as you lived
In a flash of the blade,
In a corner, forgotten by no one.
You lived for the touch
For the feel of the steel
One man, and his honour.

The smell of resined leather
The steely iron mask
As you cut and thrust and parried at the fencing master’s call.
He taught you all he ever knew
To fear no mortal man
and now you’ll wreak your vengeance in the
Screams of evil men.

CHORUS

Albumul a fost urmat de un grandios turneu ce a adunat 193 de concerte in 13 luni, fiind unul dintre cele mai impresionate din istoria heavy-metal-ului. Acesta s-a numit World Slavery Tour, iar in timpul acestuia trupa a inregistrat un disc live numit  Live After Death.

Anul 1986 aduce o nouă schimbare de concepţie în optica muzicală Iron Maiden, albumul “Somewhere In Time” nemaifiind o creaţie aparţinând aproape exclusiv lui Steve Harris, de data aceasta aducandu-şi o importantă contribuţie la compunerea pieselor şi Adrian Smith, iar rezultatul poate fi lesne constatat în tenta progresivă imprimată întregului album. Fiind albumul aparut in anul in care m-am nascut voi aprecia continuarea tematicii istorice in piesa “Alexander The Great” piesa pe care Iron Maiden nu a cantat-o niciodata in concert. Consider ca acest album este un moment de ratacire al band-ului britanic, de trannzitie spre perioada anilor 90.

Topul personal la acest disc:

1. “Alexander the Great (356-323 B.C.)” (Harris) – 8:37

2. “Wasted Years” (Smith) – 5:07

3. “Heaven Can Wait” (Harris) – 7:21

4. “Déjà Vu” (Harris, Murray) – 4:56

5. “Caught Somewhere in Time” (Harris) – 7:25

Va propun spre audiere piesa “Heaven can wait”

Versuri:

Can’t understand what is happening to me,
This isn’t real, this is only a dream,
But I never have felt, no I never have felt this way before,
I’m looking down on my body below,
I lie asleep in the midst of a dream,
Is it now could it be that the angel of death has come for me?
I can’t believe that really my time has come,
I don’t feel ready, there’s so much left undone,
And it’s my soul and I’m not gonna let it get away.

Chorus:
Heaven can wait,
Heaven can wait,
Heaven can wait,
Heaven can wait til another day.

[Reapeat chorus]

I have a lust for the Earth below
And Hell itself is my only foe,
‘Cause I’ve no fear of dying,
I’ll go when I’m good and ready,
I snatch a glimpse of the light’s eternal rays,
I see a tunnel, I stand amazed,
At all of the people standing there in front of me,
Into the paths of rightness I’ll be led,
Is this the place where the living join the dead?
I wish I knew this was only just a nightmare.

[Chorus *2]

Take my hand, I’ll lead you to the promised land,
Take my hand, I’ll give you immortality,
Eternal youth, I’ll take you to the other side,
To see the truth, the path for you is decided.

Oh Oh * lots.

My body tingles, I feel so strange,
I feel so tired, I feel so drained,
And I’m wondering if I’ll ever be the same again,
Is this in limbo or in Heaven or Hell?
Maybe I’m going down there as well,
I can’t accept my soul will drift forever.
I feel myself floating back down to Earth,
So could this be the hour of my rebirth?
Or have I died or will I wake from dreaming?

[Chorus]

Experimentul continuă în acelaşi sens şi pe “Seventh Son Of A Seventh Son” (1988), de această dată fiind folosite chiar şi sintetizatoare, lucru ce părea de neconceput cu numai câţiva ani înainte. E clar unul din cele mai bune albume, pentru reuseste sa invinga perioada de tranzitie de la precedentul album, si criticile care blamau sintetizatoarele. Trupa pune din nou pe picioare o piesa epica, care da si titlul albumului, dar si piese cu versuri memorabile precum “Infinite dreams”( de ce nu o cantati bre la Bucuresti?).

Top personal:

1. “Infinite Dreams” (Steve Harris) – 6:09

2. “The Evil That Men Do” (Smith, Dickinson, Harris) – 4:34

3. “Can I Play with Madness” (Smith, Dickinson, Harris) – 3:31

4. “Seventh Son of a Seventh Son” (Harris) – 9:53

5.  “Only the Good Die Young” (Harris, Dickinson) – 4:42

Propun spre ascultare Infinite dreams

Versuri:

Infinite dreams I can’t deny them
Infinity is hard to comprehend
I couldn’t hear those screams
Even in my wildest dreams

Suffocation waking in a sweat
Scared to fall asleep again
Incase the dream begins again
Someone chasing and cannot move
Standing rigid a nightmare’s statue
What a dream when will it end
And will I transcend?

Restless sleep the minds in turmoil
One nightmare ends another fertile
Getting to me so scared to sleep
But scared to wake now, in too deep

Even though its reached new heights
I rather like the restless nights
It makes me wonder it makes me think
There’s more to this I’m on the brink
It’s not the fear of what’s beyond
It’s just that I might not respond
I have an interest almost craving
But would I like to get too far in?

It can’t be all coincidence
Too many things are evident
You tell me you’re an unbeliever
Spiritualist? Well me I’m neither
But wouldn’t you like to know
The truth
Of what’s out there to have the proof
And find out just which side
You’re on
Where would you end in Heaven or
In Hell?

Help me. Help me to find my true
Self without seeing the future
Save me, save me from torturing
Myself even within my dreams

There’s got to be just more to it
Than this
Or tell me why do we exist
I’d like to think that when I die
I’d get a chance another time
And to return and live again
Reincarnate, play the game
Again and again and again

Va urma

Read Full Post »