Feeds:
Posts
Comments

Archive for June, 2010

Ultima zi a festivalului a fost clar o zi de neuitat, nu prin prisma trupelor implicate, ci mai mult prin spectacolul total oferit de nemtii de la Rammstein.

Singurul aspect neplacut a fost mozaicul de trupe de care am avut parte. Luna Amara, Anathema, Stone Sour, Alice in Chains si Rammstein nu au avut nimic in comun. De aici putem deduce ca fiecare a avut macar o trupa pentru care sa tipe/urle/manifeste.

Luna Amara au avut parte de un public entuziast si de un sunet groaznic. Chitaristul trupei a fost mai tot timpul pe jos regland sunetul. Am fost placut surprins de vechile piese, “Oras”, “Gri dorian”, “Loc lipsa”, “Dizident” si neplacut surprins de incercarile lui Nick de a folosi o voce apropiata de black metal. Pentru o prima trupa, Luna Amara s-au comportat onorabil.

Pentru a doua trupa, Anathema am rugat un tanar fan Rammstein sa stau la gard. Ii multumesc pentru acest lucru, fiind prima data la un concert cand sunt postat atat de aproape de scena. Anathema au mers pe un cover Led Zep, “Kashmir”, pe cateva piese de le “Alternative 4” (“Empty”, “Lost control” si “Fragile dreams”), dar si pe piese precum “Deep” si “Closer”. Anathema au adus pe scena si singura prezenta feminina a festivalului, dar si intrebarea aflata pe buzele oricarui englez, rezultatul meciului cu Anglia.

De la doua randuri de mine s-a auzit un “0-0” spus de fratele meu, mare microbist, mesaj retransmis de mine englezilor. daca ar fi aflat continuarea, nu ar fi terminat atat de bine concertul. Multi s-au plans de sunet, insa din primul rand s-a auzit impecabil. La piesa “Empty” am cantat ochi in ochi cu chitaristul trupei. De asemenea, Vincent a recunoscut cativa prieteni vechi de la primul concert Anathema in Romania din 1994. M-am declarat foarte multumit de Anathema, poate doar un concert mai lung ar fi fost un lucru mai special.

La urmatoarele doua trupe efectiv m-am odihnit. Pentru mine Stone Sour nu a spus nimic e o trupa ca alte mii. Nu vreau sa comentez despre aceasta trupa sau despre fanii ei. Dintre toate trupele prezente mi-au placut cel mai putin.

Si la Alice in Chains m-am odihnit cu o bere si doi mici. Am mers la toaleta inainte sa se incheie prestatia trupei de grunge, care iarasi nu m-a dat pe spate nefiind genul meu. Dar, pentru ca nu am prins nimic la Manowar sau Metallica s-a nimerit acum o pana. O trupa buna, chiar excelenta pe alocuri cu un sound impecabil. Not my type of music…si totusi o pana ca si amintire si cateva piese pe care le voi asculta curand. Totusi, dupa mine Pearl Jam ramane trupa #1 in grunge.

Si a sosit momentul serii…RAMMSTEIN RAMMSTEIN RAMMSTEIN

Ascult Rammstein ocazional, nu pot spune ca sunt un mare fan. Acum incerc sa invat germana. Mi-au placut foarte mult efectele pirotehnice, mi-a placut foarte mult jocul scenic al lui Till, dar si al lui Paul Landers, cu al sau microfon cu arc, mereu in miscare. Mi-a placut momentul “Pussy” cu erectia sub forma de bule de sapun, mi-a placut calatoria claparului cu salupa prin public si am devenit aproape nebun cand Christian “Flake” Lorenz, in calatoria sa purtat de bratele publicului a cucerit un steag al Romaniei.

S-au cantat piese noi, s-au cantat “Du hast”, “Sonne”, “Du riechst so gut”, “Links 2 3 4”, “Benzin”. Ca si spectacol, Rammstein au dat clasa atat trupei Metallica, ca sa nu mai vorbim de  Accept. Am un mic regret ca nu am auzit “Zwitter”, “Mutter” sau “Reise Reise”. De asemenea, multi dintre cei prezenti nu au inteles ca este un spectacol de teatru si muzica si ca atitudinea de pe scena nu trebuie preluata in viata de zi cu zi.

M-am nimerit in mijlocul unor conflicte, insa nu am fost deloc afectat. Rammstein poate fi un bun motiv pentru a va apuca de studiul limbii germane, alaturi de Goethe sau Mozart.

Intrebarea de final poate fi urmatoarea: din punct de vedere muzical, in Romania lui 2010 ce se va mai intampla? oare mai exista viata (muzical)  dupa Rammstein?

Am fost inspirat sa-mi achizitionez un tricou Rammstein de la standurile oficiale. Va las cu prima piesa Rammstein de care m-am lovit, in varianta interpretata la Bucuresti.

Foto: Mihăiţă Zbîrnea

Read Full Post »

Ziua a doua a fost per total cea mai reusita din cadrul festivalului desfasurat la Romexpo. Au fost 50000 de oameni la Sonisphere, majoritatea asteptand Metallica. Personal, eram foarte entuziasmat in ceea ce priveste cele patru mari trupe din SUA. Cum spuneam intr-un articol anterior, alegerea Vitei de vie ca si trupa de deschidere, a fost total neinspirata. Cu toate acestea, Adrian Despot si colegii sai au avut o evolutie admirabila, pe care intentionat sau nu au scurtat-o la 35-40 minute. Nu au lipsit “Basul si cu toba mare” si nici cateva piese noi.

Anthrax a fost pentru mine cea mai mare surpriza. Cu toate ca dintre cele 4 trupe ce urmau a urca pe scena, Anthrax au avut ingrata misiune de a incepe spectacolul, Scott Ian si colegii sai au dovedit ca cei aproape 30 de cariera nu au trecut degeaba, si ca barba chitaristului arata nu batranete, ci experienta :D. Piese precum, “Madhouse”, “Indians” (ce a continut un interludiu Heaven and Hell, tribut Dio) sau “I am the law” au incatat publicul printr-un sunet foarte curat. Scott Ian a afirmat ca nu vor mai astepta inca 29 de ani pentru a reveni la Bucuresti. De asemenea, de remarcat a fost si momentul in care solistul Joey Belladona a aparut costumat in amerindian.

Dupa o pauza de circa 30 de minute, a aparut pe scena cel mai elegant dintre metalistii americani, si anume Dave Mustaine. Camasa alba, pletele blonde in vant erau ingredientele pentru un show incendiar. Din pacate, sunetul nu a fost grozav, de aceea Megadeth a fost marea mea dezamagire de la acest festival. Am putut asculta piese precum “A tout le monde”, “Hangar 18”, dar si arhicunoscutele “Symphony of destruction” si “Peace sells”. Cred ca a fost singura trupa in care s-a vazut clar ca trupa s-ar putea numi, Megastain ori Musdeth. Aveam asteptari foarte mari de la Megadeth, din pacate m-au cam dezamagit.

A treia trupa din “Big Four”, Slayer a fost de altfel cea mai bine pregatita din toate punctele de vedere. Sunetul perfect, vocea lui Tom Araya aproape ca pe disc, iar tobosarul Dave Lombardo m-a cucerit definitiv. Pot spune ca Lombardo este cel mai bun tobosar pe care l-am vazut vreodata cantand live. Inca astept ziua in care voi vedea Dream Theater pentru a putea face o comparatie. Intre cele 12 piese, s-au regasit si cinci dintre favoritele mele, si anume “Seasons in the abyss”, “Angel of death”, “Mandatory”, South of heaven” si “Raining blood”. daca Metallica nu ar fi avut un nume si o “familie” de fani, probabil ca Slayer ar fi umbrit prestatia celor “4 calareti”. S-a lasat si cu pogo la modul cel mai serios, din pacate/fericire fortele de ordine BGS neintervenind. Asa ca am avut doua spectacole, spectacolul Slayer si spectacolul publicului. Cu mana pe inima afirm ca Slayer ar fi putut canta la fel de bine ca head-liner pentru aceasta a doua zi.

In sfarsit a venit momentul culminant al serii…Metallica. Cand te referi la rock, iminent rostesti Metallica. Este foarte greu sa nu vorbesti despre aceasta trupa fara sa folosesti clisee. Mare parte, concertul a semanat foarte mult cu cel din 2008 de pe Cotroceni. Prima piesa a fost tot “Creeping death”, de asemenea au fost interpretate piese atat din perioada premergatoare “Black Album”, cat si cateva piese de pe acest minunat disc.

A urmat un moment “Death Magnetic” cu piesele “That was just your life” si Cyanide”. Piesa “Sad but true” a fost dedicata celor patru mari trupe din thrash-ul american, ce a urmat momentului noului album. Nu puteau sa lipseasca “Fade to black”, “Nothing else matters” sau “Enter Sandman”. din pacate, James a comis-o cu Budapest, incercand sa-si repare gresala repetand in disperare numele capitalei Romaniei la fiecare interventie intre piese. Cel mai entuziast mi s -a parut bassist-ul Roberto Agustín Miguel Santiago Samuel Trujillo Veracruz.

Daca e ceva care sa ma fi deranjat la acest concert este infatuarea lui Lars Ulrich, care cu cat se maturizeaza devine mai mandru de propriile realizari, desi onesti sa fim Metallica traieste din primii 10-12 ani de cariera si acum. Per total un concert foarte reusit, lipsit de ploaia din 2008. Cu siguranta mi-a placut mai mult pentru ca de data asta am stat in fata si am putut vedea foarte bine pe cei patru. Cpver-ul serii a fost marca Queen, in timp ce piesele de final ne-au amintit de stilul pe care Metallica l-a brevetat, thrash-metal. concertul s-a incheiat prin “Hit the lights” si “Seek and destroy”

Seara a doua a fost poate cel mai mare eveniment rock din istoria Romaniei, si cu greu va mai putea fi egalata curand. Motivele sunt simple, un asemenea concert e foarte scump, iar artistii incep sa imbatraneasca.

Foto: Mihăiţă Zbîrnea

Read Full Post »

Probabil ca a fost cel mai mare eveniment rock organziat vreodata in Romania! Pe langa faptul ca organizatorii au adunat pentru prima data intr-un turneu “Big Four-ul” metal-ului american, acestia au reusit sa multumeasca cam toti ascultatorii de rock. Fanii Manowar, Accept sau Rammstein, au avut ce sa vada.  Din cele 15 trupe care au urcat pe scena, pot spune ca primele 5 ca si prestatie au fost in ordine: Rammstein, Slayer, Manowar, Metallica si Anathema. Este doar un top personal, luati-l ca atare.

La capitolul trupe ce nu mi-au placut, exista doar doua nume. Ma refer aici la Stonesour si Volbeat. Cu toate astea, cele doua formatii au beneficiat de un sunet impecabil. Din pacate/fericire exista sute sau chiar mii de trupe care apartin acestor genuri.

Exista si o categorie de dezamagiri. Aici se includ alte trei nume. Ma refer la Paradise Lost, Accept si partial Megadeth. Voi reveni la aceste nume, cand cronologia festivalului o va cere. Deci, sa incepem.

Ziua 1:


Festivalul a debutat cu trupa israeliana de progressiv metal , Orphaned land. Costumati traditional pentru Orientul Mijlociu, acestia au oferit un concert foarte frumos, prearat cu ritmuri orientale. Un prieten mi-a spus ca 6 din cele 8 piese pe care le-au interpretat, provin de pe ultimul disc al formatiei. Pentru o trupa de deschidere, Orphaned Land s-a comportat mai mult decat onorabil.

A urmat Paradise Lost. Cu toate ca ne-au incantat cu piese precum “Erased”, Say just words” sau “One second”, piese din perioada electro, dar si cu melodii de pe ultimul disc, sunetul a fost groaznic in primele randuri. In zona golden circle, Paradise Lost nu s-a auzit deloc bine, cu toate ca aveam mari asteptari de la aceasta formatie. Din acest motiv, Paradise Lost au fost una dintre marile dezamagiri de la Sonisphere. Visul meu ar fi fost ca Anathema si Paradise Lost sa fi cantat in aceeasi zi, alaturi de My Dying Bride, pentru a intregi trioul de aur al doom-ului britanic. Dar, dupa cum spunea Balauru’ de la Trooper, nu ar fi venit multa lume la un asemenea eveniment.

Dupa Paradise Lost, a urmat o formatie din Danemarca extrem de populara, Volbeat. Din punctul meu de vedere, muzical Volbeat nu vin cu nimic nou si nici nu sunt capabili sa scoata ceva care sa schimbe cu ceva istoria rock-ului. Cu o combinatie de alternative, de NU metal si ceva Johhny Cash, Volbeat nu au reusit sa ma scoata din starea Manowar.

Si a venit momentul serii. Regii metal-ului s-au intors in Romania. Din pacate, nu au cantat decat 55 de minute, insa au facut-o mult mai bine ca anul trecut. Prin piese precum “Manowar”, “Kings of Metal”, “Warriors of the World (United)”, “Hands of Doom”, “Thunder in the sky” sau “House of death”, Manowar au sunat admirabil. Nu a lipsit nici discursul in limba romana, varianta scurta a lui Joey de Mayo. Ne-a vorbit de lupta poporului roman in “spatiul carpato-danubiano-pontic” impotriva “cotropitorilor”. De asemenea, Manowar au prezentat si o piesa in memoria lui DIO, un cover Heaven and Hell. Pe departe, au fost cei mai buni din ziua I. Din pacate, nu au cantat ca si head-lineri. Multa lume a inceput sa plece dupa Manowar, dezamagiti fiind ca americanii nu au inchis concertul. Un singur minus pentru Manowar, si anume faptul ca nu au ales pieslee cele ami potrivite pentru scurtul lor spectacol. Au lipsit “Heart of Steel”, “Hail and Kill” sau piesa clasica de final, “The Crown and the Ring”

Seara a fost inchisa de Accept. O trupa onesta, o trupa de oameni cu parul alb sau deloc, o trupa care fara Udo Dirkschneider nu are farmec. Seara a inceput cu “Metalheart” si s-a incheiat cu “Balls to the wall”. Sunetul a fost impecabil, insa repetivitatea trupei Accept a fost iritanta pe alocuri. Probabil ca o seara Manowar ar fi fost mult mai antrenanta, motivele schimbarii head-liner-ului fiind necunoscute mie. Se vehiculeaza ca ar fi fost probleme de bani. accept vor fi headliner-i si la Istanbul. O prestatie de nota 7 pentru Accept. Din pacate, acesta este nivelul trupei  fara celebrul Udo.

Foto: Mihăiţa Zbîrnea

Read Full Post »

Inainte de a ma apuca sa scriu cronica festivalului Tuborg Green, postez cum v-am obisnuit piesa saptamanii, piesa care incheie luna anilor ’90. Aveti parte astazi de un videoclip extrem de sexi. 😀

Read Full Post »

Lyrics:

Slaves
Hebrews born to serve, to the pharaoh
Heed
To his every word, live in fear
Faith
Of the unknown one, the deliverer
Wait
Something must be done, four hundred years

So let it be written
So let it be done
I’m sent here by the chosen one
So let it be written
So let it be done
To kill the first born pharaoh’s son
I’m creeping death

Now
Let my people go, land of Chosen
Go
I will be with thee, bush of fire
Blood
Running red and strong down the Nile
Plague
Darkness three days long, hail to fire

So let it be written
So let it be done
I’m sent here by the chosen one
So let it be written
So let it be done
To kill the first born pharaoh’s son
I’m creeping death

Die by my hand
I creep across the land
Killing first-born man
Die by my hand
I creep across the land
Killing first-born man

I
Rule the midnight air, the destroyer
Born
I shall soon be there, deadly mass
I
Creep the steps and floor, final darkness
Blood
Lamb blood painted door, I shall pass

So let it be written
So let it be done
I’m sent here by the chosen one
So let it be written
So let it be done
To kill the first born pharaoh’s son
I’m creeping death

Read Full Post »

Articolul 1001 as fi vrut sa-l dedic unei scurte prezentari a primei zile de festival, stiti voi aceea in care pe scena vor urca Manowar. Si totusi, cand o trupa care nu mai spune de vreo 20 ani nimic este pusa dupa Manowar, nu pot sa nu imi expun o parere. Mai mult, cand o trupa de calibrul Paradise Lost canta la ora 17, inainte de cativa anonimi danezi, numiti Volbeat, care nici macar nu spun mare lucru nu pot sa nu protestez macar la nivel de 40 de cititori.

De asemenea, cand in ziua cu cele mai bune trupe din istoria thrash-ului, aduci o trupa cu totul diferita de acest gen, e cazul sa te intrebi daca titulatura de mari specialisti in ale rock-ului se potriveste unor asemenea oameni. Si ma refer aici in special la Lenti Chiriac, un om pentru care am avut un mare respect, dar care luand asemenea decizii s-a dovedit fie rau intentionat, fie usor manevrabil, fie mai grav un necunoscator.

Pentru ziua de duminica, se intampla iar o mare “magarie”. O trupa de nivelul Anathema este pusa iniantea unor piese de muzeu precum Alice in Chains, o reprezentanta a unui curent care a grabit moartea muzicii rock de calitate din mainstream. Aceste aspecte se observa cu ochiul liber inainte cu 24 ore de cel mai mare eveniment rock din Romania.

Probabil ca vor fi probleme si in organizare, sunet si altfel de probleme. Speram ca Dave Mustaine nu va raci subit, ca Vita de Vie nu va deveni headliner si, desigur ca Rammstein nu or sa cante decat 30 de minute. Cred ca exista si mai rau, dar nu vreau sa fiu considerat fatalist.

Rusine, rusie de trei ori rusine (lenti chiriac, litera mica)!

Read Full Post »

Am ajuns dupa mai bine de 2 ani la 1000 de articole pe acest blog. Si cum preocuparea mea principala in ultima vreme este poezia, nu puteam cleebra acest moment decat printr-un poem. Astazi, Ioan Pintea preot si poet din Bistrita, unul dintre acei oameni prin care ortodoxismul romanesc poate redeveni credibil.

Sa nu luati in desert desertul

cea mai verde iarba creste pe platourile de nisip
cea mai curata apa curge intre aceste platouri
gura cartitei intredeschisa scoate musuroaie
searbede si seci
intre radacini si izvoare
straluceste fosforul
solzii pestelui sunt solzii cainelui
solzii cainelui sunt solzii pestelui
domestica mare neagra ii amesteca
gura noastra lauda masa
si canta
cea mai verde iarba creste pe platourile de nisip
cea mai curata apa curge intre aceste platouri

Read Full Post »

Older Posts »