Feeds:
Posts
Comments

Archive for the ‘creatie’ Category

memoriei bunicului meu

ai pierdut la ruletă
sunetele din camera de tortură
cineva le-a găsit
era prea târziu

noroiul acoperise durerea
noroiul acoperise suflarea

câtă linişte e aici
iedera proaspătă mângâie pereţii

niciun cuvânt în plus

iedera proaspătă mângâie pereţii
are mâinile albe fine
o fetiţă de treisprezece ani
învaţă pâinea noastră cea de niciodată
cu un profesor de pian

iedera e proaspătă
nu lasă urme inutile pe retină
se scurge
peste blocuri mirosind a tămâie

dincolo
iedera se găseşte pe toate drumurile

Read Full Post »

intro

aici muzica scapă de knock-out
după opt secunde petrecute la podea

&

tot aici
poezia e din alt jim.

Read Full Post »

outro

Lasă banda să curgă până la final
Au mai rămas cinci minute
Nu le ucide
Nu le ucide pulsul

Read Full Post »

pentru N.

Today I introduced myself,
To my own feelings
(Anathema)

străpunge

fiecare impuls
ca şi cum ai trece peste fileu
ultima minge din tie-break
la Roland Garros

visează

există poezie
în orice croşeu de stângă
aplicat boxerului cubanez

Read Full Post »

Îmi place să mă trezesc la unşpe. Îmi place să mă uit la display-ul telefonului şi să mai dorm o oră, şi apoi să-mi mişc piciorul. Îmi place să-mi gândesc textele în pat. Văd imagini din alte filme, imgini care nu există în realitate. Unii zic despre mine că îmi pierd vremea cu poezia, că dau prea mulţi bani pe cărţi, că aş putea începe o afacere. Să fiu rentabil. Să produc. Să scot ţara din criză.

Nu-mi place să muncesc. Nu pot să scriu pe bandă rulantă. Nu vreau să scriu în engleză şi nici să îl traduc pe Coelho.

Apoi scot pe masă o carte de poeme, probabil Walt Whitman şi toţi, dar absolut toţi îşi fac de lucru. Pleacă, râd, plâng, eventual îmi aruncă volumul pe fereastră. Eu le zâmbesc politicos, apoi sar pe geam şi recuperez cartea. Nimeni în ziua de azi nu fură cărţi, cel mult bibliotecile ajung la topit (fuck &die books). Cehov se înghesuie lângă click pentru femei, în timp ce Makine e înconjurat de pizde şi ţâţe de starletă ieftină.

E motivul pentru care nu înstrăinez niciodată cărţile…

Read Full Post »

Am venit la huelsta studio fără să-mi dau seama că drumul pe care l-am ales era unul al dracului de întortocheat. Şi până la urmă ce fel de nume mai e şi ăsta?  Huelsta…Irelevant, oricum bine că vremea ţine cu mine. Drumul acesta l-am mai parcurs şi în alte timpuri. Eram tânăr, eram un pseudo-poet. Eram patetic. Citeam mai puţin decât scriam. Mă credeam un fel de pionier în ale scrisului, de fapt eram autist. Purtam aceeaşi pereche de blugi ca şi acum. Aveam părul lung şi eram frumos.

Pe vremea aia nu aş fi dedicat o zi pentru scriere creativă. Sigur ar fi plouat şi sigur nu aş fi auzit alarma telefonului. Ceva m-ar fi oprit să ajung aici. Ceva din mine m-ar fi tras către dormitor, pat, somn…

Oricum locul ăsta, Huelsta Studio i-ar fi plăcut şi lui Kafka. Probabil în altă dimensiune, nu în cea în care mă regăsesc eu. Kafka era ceh, dar scria în germană. Huelsta ar fi rezonat bine cu Franz Kafka. D-aia îl iubesc mai mult pe Kundera praghezii. Cehilor pur şi simplu nu le-ar fi plăcut să aibă în centrul Pragăi un local numit Huelsta.

Mi-ar fi plăcut să fiu ceh. Să mă plimb pe Vltava în fiecare dimineaţă. Să mă plimb cu vaporul ală pe care am scris poemele alea faine cu Adela. În Praga, aş fi scris în fiecare săptămână câte un poem notabil. Fiecare gagică de pe Vltava s-ar fi sinucis pentru poezia mea.

Dar nu sunt ceh. Kundera era ceh. Kafka…

Read Full Post »

Dacă ar fi să mă iau după reclama aia cretină la bere, aş zice că marian este ascultătătorul, acel personaj indispensabil unui atelier de scriere creativă, precum oxigenul pentru fotosinteză.
dar mi s-a cam luat cu limbajul ăsta de lemn de când cu exerciţiul lui mario. un an de muncă în lafarge. semnează, ştampilază, mai printează încă o dată documentul că a greşit proasta de la serviciul clienţi calculele. iar semnează, iar ştampilează.
marian…numele ăsta e mişto, dar parcă nu l-aş boteza aşa pe ipoteticul meu copil, asta într-un viitor mai mult sau mai puţin absurd, mai mult sau mai puţin asimovian.
Omu’ e OK, n-a râs la textele proaste, dar nici n-a ovaţionat textele verişoarei pe care a însoţit-o. Dacă era iubita lui înţelegeam, dar frate să pierzi patru ore ascultând cum aberează doişpe indivizi despre o aşa-zisă literatură contemporană…no shit, ai o problemă.
Totuşi cum am putea defini un ascultător? Să fie cât mai liniştit, să nu caşte prea evident şi să nu pună întrebări. Seamănă perfect cu elevul de liceu, care plictisit de expunerea profesorului, nu mai are nici dorinţa şi nici puterea de a întreba în ce dată ne aflăm astăzi sau dacă manualul, pe care nu l-a cumpărat e galben sau albastru.
Cu toţii ne dorim un marian în public. Timid, pe alocuri un element de mobilier pentru living, care nu plânge nici de sete, dar nici de foame.
Poate vă întrebaţi care este etimologia numelui, că îşi are obârşia în Fecioara Maria. Deja am obosit descriindu-l pe marian ca pe un marian. Cum nu ştiţi reclama aia la bere?

Read Full Post »

Older Posts »