Inca de pe atunci vulpea era vanatorul (citate III, herta muller)

Are in fiecare oras o casa. Orasul se strange inainte de aterizare langa tampla lui. Acolo unde aterizeaza va innopta. Acolo unde innopteaza circula incet pe strazi un autobuz ale carui geamuri sunt batute in scanduri. In autobuz sunt colivii de sarma. Autobuzul opreste in fata fiecarei case, deoarece din fiecare casa sunt luati cocosii si cainii si dusi de-acolo. Doar lumina are voie sa-l trezeasca pe dictator, spunea fata slujnicei, latratul cainilor si  si cantatul cocosilor il fac imprevizibil.. S-ar putea, spunea ea, ca picioarele de barbat batran sa se opreasca in mijlocul orasului, in drum spre balconul Operei, unde urmeaza sa-si tina discursul. Sau sa inchida brusc ochii pentru ca dis-de-dimineata a cantat un cocos, a latrat un caine in somnul lui. Sau, daca isi deschide negrul ochiului  si vede Opera stand acolo, s-ar putea sa intinda mana si sa spun, Opera trebuie daramata pentru ca unde se afla o Opera nu poate sta un bloc de locuinte.

El uraste opera, a spus fata slujnicei. Nevasta ofiterului a auzit de la un ofiter din capitala ca el a fost o data la Opera si ca a zis, o scena plina de oameni, o scena plina de instrumente si nu se aude aproape nimic. Unul canta si ceilalti stau degeaba, a zis. Apoi a intins mana. Ziua urmatoare orchestra a fost desfiintata.

Read Full Post »

marţea sunt trei ceasuri poetice: (31) herta muller sau lirismul concentrat

Când o clientă permanentă aducea un material, croitoreasa nu mai trecea măsura în carneţel. Doar măsura unei femei care mergea zilnic la abator şi era sleită ca bărbaţii o trecea croitoreasa de fiecare dată în carneţel. Lua centimetrul în gură şi spunea: Ar trebui să mergi la veterinar, dacă vrei o rochie. Păi, aşa, dacă-mi slăbeştiîn fiecare zi tot mai rău, în curând carnetul meu o să se umple de oasele tale.

Copii smulg firele de iarbă cu tulpiniţele lor lăptoase din pământ şi sug din ele, în joacă. Foamea se află până şi-n joc. Plămânii se opresc din crescut, laptele din ierburi hrăneşte degetele murdare. şirurile de negi. Nu şi dinţii de lapte, ei cad.. Nu se clatină prea mult, îâi cad în palmă când vorbeşti. Copiii îi aruncă peste umăr, azi unul, mâine altul, la spate, în iarbă.

Plopii se îngălbenesc din cauza fabricii, unde fac femeile oale roşii de noapte şi cârlige verzi de rufe. Femeile se usucă şi tuşesc şi plopii se îngălbenesc. Femeile de la fabrică poartă şi vara chiloţi groşi cu cracul până la genunchi şi elastice late. Ele îşi vâră, în fiecare zi, atâtea cârlige de rufe în chiloţi până îşi căptuşesc, pulpele şi burţile atât de zdravăn, încât cârligele nici nu mai sună la mers. În centrul oraşului, în Piaţa Operei, copiii femeilor poartă cârligele înşirate pe şnururi în jurul  gâtului şi le schimbă pe ciorapi, ţigări sau săpun. Iarna femeile îşi vâră şi oale de noapte pline cu cârlige de rufe şi chiloţi. Pe sub paltoane nu se văd.

Read Full Post »

Încă de pe atunci vulpea era vânătorul – Herta Muller (citate I)

Despre înjurături

Înjurăturile sunt reci. Înjurăturile nu au nevoie de dalii, de pâine, de mere, de vară. Ele nu-s de mirosit şi nici de mâncat. Înjurăturile sunt bune doar să stârneşti praful şi să te culci pe un loc neted , sunt bune doar de un mic scandal şi de un lung răgaz de linişte. Ele coboară pulsul din tâmple în încheieturile mâinilor şi ridică bătăile difuze ale inimii în urechi. Înjurăturile se înteţesc şi se gâtuie. După ce înjurăturile s-au rostit, parcă nici n-au existat.

Read Full Post »

Herta Muller – Leaganul Respiratiei (citate III)

Când n-aveam nimic de gătit, lăsam fumul să-mi şerpuiască prin gură. Îmi trăgeam limba-ndărăt şi mestecam în gol. Mâncam salivă cu fum de seară şi mă gândeam la cârnaţi fripţi. Când n-aveam nimic de gătit treceam prin apropierea oalelor prefăcându-mă că înainte de culcare vreau să mă spăl pe dinţi la fântână. Dar înainte de a-mi vârî periuţa de dinţi în gură, mâncam de două ori . Cu foamea ochilor mâncam  focul galben, iar cu foamea din cerul gurii, fumul. În timp ce mâncam, totul în jurul meu era tăcut, doar dinspre fabrică se rostogolea prin amurg duruitul bateriilor de cocsificare. Mă mişscam tot mai îmncet cu cât voiam să mă depărtez mai grabnic de fântână. Trebuia să mă smulg de lângă focşoare. În duruitul bateriilor de cocsificare desluşeam ghiorşăiturile maşţelor mele, întreaga panoramă vesperală era flămândă. Cerul se lăsa negru peste pământ, iar eu intram împleticindu-mă în baracă sub lumina de serviciu galbenă a becului.

Munceşti pe rupte şi-auzi cum îţi bate inima, şi: Fă economie la ciment, ai grijă de ciment , atenţie la ciment să nu se umezeasc, atenţie la ciment să nu-l ia vântul! Dar cimentul  se-mprăştie, e risipitor cu sine, iar cu noi -zgârcit peste poate. trăim după cum vrea cimentul. e un pungaş, el ne-a furt pe noi, nu noi pe el. Şi nu doar atât: cimentul te-nrăieşte. Împrăştiindu-se, cimentul face să încolţească neîncrederea, cimentul e un intrigant.

Read Full Post »

Herta Muller – Leagănul respiraţiei (citate II)

Ce se poate spune despre foamea cronică? Oare se poate spune că există foamea care te-mbolnăveşte de foame? Care i se-adaugă încă mai flămândă foamei pe care deja o ai în tine? Foamea tot mereu înnoită care creşte nesătulă şi ţi se strecoară în vechea, eterna foame cu greu ţinută-n frâu? Ce mai cauţi în astă lume, când nu mai eşti în stare să spui nimic altceva despre tine decât că ţi-e foame? Cerul gurii ţi-e mai mare decât capul, e o boltă înaltă şi cu luarea-aminte ciulită până-n vârf de creier. Când nu mai suporţi foamea, cerul gurii ţi se-ncordează de parcă îndărătul feţei ai avea o blană proaspătă de iepure întinsă la uscat. Obrajii ţi se scofâlcesc acoperindu-se de un puf spălăcit.

Read Full Post »

Herta Muller – Leaganul respiraţiei (citate I)

Zăpada proaspăt căzută n-o poţi falsifica, nu poţi aranja zăpada în aşa fel încât să pară neatinsă. Pământul, da poţi să-l aranjezi, a spus ea, şi nisipul, ba chiar şi iarba dacă-ţi dai osteneala. Iar apa se aranjează de la sine fiindcă-nghite totul şi pe dată s-a şi închis la loc ce-a înghiţit. Iar aerul e totdeauna gata aranjat dinainte, fiindcă nici nu-l poţi vedea. Totul în lume în afara zăpezii ar fi tăcut chitic, a spus Trudi Pelikan. Şi a mai spus că zăpada mare poartă vina principală. Că a căzut,  ce-i drept, peste oraş ca şi cum ar şti unde e, ca şi cum ar fi la ea acasă. dar că pe data s-a şi pus în slujba ruşilor. Sunt aici pentru că m-a trădat zăpada, mi-a spus Trudi Pelikan.

Read Full Post »

mario vargas llosa, mătuşa julia şi condeierul (citate I)

– Dacă mă însor vreodată, nici eu nu o să am copii, am prevenit-o. Copiii şi literatura sunt incompatibili.

Read Full Post »

Un tramvai numit Popescu (citat)

Poetul: Eu de-asta scriu: ca să mă las de scris. Ca să mă pot ocupa – odat’ şi odat’ – cât mai bine şi mai firesc de trăit. Împroşc şi eu, acolo, foaia cu disperări. Şi sînt mai liniştit.

Read Full Post »

Geniul şi zeiţa – Aldous Huxley (citate II)

Ce e limonada? Ceva ce se face din lămâi. Şi ce-i cruciada? Ceva ce se face din cruci – un lanţ de violenţe gratuite motivate de o obsesie cu simboluri nematerializate.

Read Full Post »

Geniul şi zeiţa – Aldous Huxley (citate I)

– Căci jurmămintele pripite-s paie pe focul sângelui (1), cită el. Mai degrabă mi-aş încredinţa fiicele lui Casanova, decât secretele unui romancier. Febra creaţiei e mai fierbinte chiar decât cea sexuală. Cât despre jurămintele literare, ele sunt mai trecătoare decât variantele lor matrimoniale sau monastice.

1. William Shakespeare, Furtuna IV, 1.

Read Full Post »

inimi cicatrizate – max blecher (citat)

Quitonce muri cu două zile înainte de Crăciun, în hohote de râs. Boala îşi bătu joc de dânsul până la capăt. Agonia fu o izbucnire de ilaritate, aşa cum la alţii era de obicei plină de gemete şi de ţipete. dar cum putea muri oare Quitonce, care umblase ca o paiaţă, zvârlind din picioare, o viaţă întreagă , altfel decât cu accente convulsive şi groteşti? Era un râs atât de teribil, încât hohotele lui se auzeau noaptea până în camera lui Emanuel. În tot sanatoriul răsuna ecoul lor spart, lugubru ca urletul unui animal, terminându-se în sacade înfricoşătoare. Într-adevăr un râs de paiaţă suferindă, o veselie amară care strângea inima chinuitor.

Read Full Post »

Chuck Palahniuk – cîntec de leagăn (citate I)

Oamenii ăştia , care n-ar da în ruptul capului cu erbicide sau insecticide, îşi otrăvesc vecinii cu boxele din care urlă muzică scoţiană de cimpoi. Operă chinezească. Country şi western.

E plăcut să auzi o pasăre cântând afară. Dar nu şi pe Patsy Cline.
Afară e şi-a destul de enervantă hărmălaia traficului. A-i adăuga Concertul pentru pian în re minor de Chopin nu rezolvă câtuşi de puţin lucrurile.
Dai mai tare muzica, în speranţa că o să acoperi zgomotul. Ceilalţi dau şi ei muzica mai tare, ca s-o acopere pe a ta. O dai din nou mai tare. Toată lumea îşi cumpără boxe din ce în ce mai mari. E ca într-o cursă a înarmărilor. N-o să câştigi doar cu o groază de note înalte.
Aici nu e vorba de calitate, ci despre volum.
Nu e vorba despre muzică, ci despre cine iese învingător.

Read Full Post »