Mario vargas Llosa – Mătuşa Julia şi condeierul (recenzie)

autor: Mario Vargas Llosa
titlu: Mătuşa Julia şi condeierul (La tía Julia y el escribidor)
editura: Humanitas
anul: 2010 (ediţia originală 1977)
nr. de pag.:367
preţ: 25-30 RON
traducător: Coman Lupu
redactor: Sorin Lavric

Este prima dată când intru în contact cu literatura câştigătorului premiului Nobel pe 2010. Inevitabil, am creat o punte de legătură cu celălalt mare scriitor al Americii de Sud, columbianul Marquez. Deşi amândoi sunt maeştri ai realismului, pentru cititorul obişnuit cu literatura de calitate, diferenţele de nuanţă sunt vizibile.

Romanul este construit pe două planuri. În prima ipostază, romancierul peruvian împrumută elemente ale propriei biografii pentru a construi o poveste de dragoste cu o mătuşă prin alianţă, bolivianca Julia Urquidi Illanes, cu paisprezece ani mai în vârstă decât tânărul Mario.Cel de-al doilea plan al romanului cuprinde radionovelele, opera scribului bolivian Pedro Camacho. Acestea sunt construite pe anumite şabloane –a ajuns în floarea vârstei, adică la cincizeci de ani. Era un bărbat cu fruntea lată, nasul acvilin, privirea pătrunzătoare, drept şi bun la suflet, care atinsese apogeul în profesiunea lui– având puternice elemente fataliste şi incestuoase.

Tânărul Mario gravitează între dorinţa de a deveni scriitor şi dragostea pentru mătuşa Julia. Prin – Dacă mă însor vreodată, nici eu nu o să am copii, am prevenit-o. Copiii şi literatura sunt incompatibili, tânărul student la Drept îşi asumă rolul de viitor mare scriitor şi ambasador cultural al statului Peru în Europa de Vest.

Deşi aparent distincte, cele două planuri sunt adiacente, în sensul în care Pedro Camacho amestecă scenariile radiofonice, încurcând personajele, iar povestea celor doi îndrăgostiţi scapă de sub controlul familiei, generând un imens scandal.

Ultimul capitol explică evoluţia ulterioară a personajelor, fiind o îndeplinire a profeţiilor lui Vargas Llosa, ajuns între timp în Europa ca scriitor şi gazetar. Laureatul premiului Nobel pentru literatură din 2010 îşi încheie romanul printr-o notă autoironică, fiind conştient că actuala soţie, verişoara Patricia poate comite o crimă de lezcultură, atunci când Varguitas dispare jumătate de zi de acasă, fiind o fată cu caracter, nu glumă, şi foarte capabilă să facă tot ceea ce făgăduieşte

Read Full Post »